Vinuri Ro
Vinul lui Dinescu – Sauvignion Blanc 2009
Cam aşa descrie Mircea Dinescu pasiunea sa pentru vin, de care s-a apucat în 2002 şi pe care a transformat-o în afacere în 2009.
De la câteva damigene de vin, s-a ajuns la o producţie de 100.000 de sticle în acest an, iar pentru următorii doi, obiectivul său este de 600.000 de sticle.
Via, care produce strugurii, a aparţinut boierilor Bibescu, iar în prezent, după o investiţie consistentă, îi poate susţine ambiţiile poetului. Proprietate a Academiei Române, via a fost arendată, Mircea Dinescu primind dreptul de folosinta pentru 12 ani (50 de hectare de vie in comuna Cetate).
În prezent se produc opt soiuri de vin, iar din 2012 vor mai completa oferta sa încă 4. Mircea Dinescu a cumpărat de la Agenţia Domeniilor Statului şi S.C. Agroindustriala Giubega. Astfel, poetul s-a ales şi cu un conac-cramă vechi de un secol. În judetul Dolj, Mircea Dinescu mai deţine două crame în localităţile Potelu (unde produce Gălbioara de Potelu) şi Galicea Mare (unde produce Vinul Moşierului). Viile lui Dinescu au necesitat investiţii considerabile, 1,2 mil. Euro din fonduri europene şi jumătate de milion de euro din banii poetului.
Vin cu indicatie geografica Dealurile Olteniei, produs în anul 2009, Sauvignon blanc – Vinul lui Dinescu este un sauvignon blanc clasic, de o culoare galbenă-canar cu reflexe verzui strălucitoare, aromă destul de intensă, asemănătoare iasomiei. Gustul este fructuos, cu multă prospeţime, învăluit într-o aromă-buchet care îl face plăcut şi tentant.