Vinificatie
Un vin cât un desert: Nectar of Transylvania
Este recomandat a fi asociat deserturilor de fructe.
Dacă ar fi să aleg ceva pentru desert, l-aş considera pe el însuşi un desert perfect!
Bogăţia aromelor, unicitatea sa, parfumul irezistibil ce dăinuie mult timp, te conduc la un singur gând: astfel de vinuri au fost create pentru zei.
N-aş exagera dacă aş spune, în câteva cuvinte, despre Nectar of Transylvania, că este un vin ca o ofrandă!
Artizanul său nu este nimeni altul decât Willi Opitz, oenologul austriac ce îşi etalează măiestria pe vinurile produse la Crama Liliac (despre care am mai povestit aici).
Strugurii din soiul Muscat Ottonel, imediat după recoltare, sunt sortaţi corespunzător din punct de vedere calitativ şi aşezaţi pe rafturile pregătite din timp, în corturi special amenajate.
Pe aceste rafturi sunt puse paie curate, unde strugurii vor sta efectiv la stafidit, urmând ca în decursul unei perioade de 6-8 luni, să piardă aproape 90% din cantitatea de apă existentă în pulpa strugurelui.
Comparativ cu Icewine-ul clasic, la care strugurii sunt lăsaţi în vie aproape toată iarna, prin această metodă sunt mult mai bine controlate ventilaţia cât şi ciorchinii de struguri, periodic fiind verificaţi, iar boabele de struguri atinse de mucegai sau care arată impropriu sunt înlăturate.
Aşa cum spunea Willi Opitz, „totul depinde de soare. Dacă este o toamnă lungă, procesul se desfăşoară lent, progresiv, propice naşterii unui vin de desert adevărat„.
„Totul este creat cu mare grijă, multă atenţie şi mai ales cu pasiune„.
„Ideile transformate în practică, prin experimentare şi perseverenţă, au demonstrat că şi-n România, mai exact în Transilvania, zona Batoş – Lechinţa, există capabilităţi de producere a vinurilor de gheaţă, atât de rafinate, delicate şi parfumate„.
Nu putem decât să remarcăm spiritul german, riguros, exact, măsurat, calculat, ce nu lasă nimic la voia întâmplării şi a hazardului, cu rezultate pe măsura efortului, inteligenţei şi a muncii depuse, totul pentru a realiza un vin pe care nu ai cum să-l uiţi prea uşor: Nectar of Transylvania.
Cu un alcool (12,5%) aproape insesizabil, bine integrat şi susţinut de fructuozitatea aromelor, se recomandă a fi consumat răcit la o temperatură optimă de 10 – 12C. Vinul se prezintă îmbuteliat la sticle de 375ml.
Danke schon herr Willi Opitz!