„Pentru a-i păzi pe daci de tulburarea licorilor ameţitoare, Burebista a stârpit toate viile din Dacia. Însă “marele proiect” nu prea le-a priit urmaşilor. Mai ales că, edilii de la judeţ s-au gândit să ne scoată din anonimat chiar cu licoarea hulită atât de mult de marele rege dac. Şi cum “visul” edililor a ajuns până la porţile Uniunii Europene (UE) se pare că vom primii bani pentru a ne arăta lumii vinurile stoarse pe podgoriile sătmărene.
Astfel, Consiliul Judeţean (CJ) Satu Mare va beneficia de finanţare europeană pentru proiectul „Drumul Vinului Sătmărean”. Proiectul are drept scop promovarea “licorii lui Bachus” stors pe podgoriile judeţului. Se are în vedere şi organizarea unui Festival al vinului dar şi lansarea unei campanii de promovare naţională a “Anul Viticol Sătmărean”. „Drumul Vinului Sătmărean” se va derula timp de un an, iar valoarea acestuia este de aproximativ 777.000 de lei, din care contribuţia judeţului Satu Mare va fi de 2%. În proiect sunt incluse trei trasee cu tradiţie în producţia viticolă: Halmeu Vii – Turulung Vii – Oraşu Nou Vii, respectiv Carei – Pir şi Hodod – Dobra – Beltiug – Răteşti – Ardud – Viile Satu Mare” (precizează cotidianul http://www.satmareanul.net / imaginile din articolul apărut în satmareanul.net sunt preluate de pe site-ul http://printrevinuri.ro).
Crama Nachbil, una dintre cele deja cu traditie în zona Beltiugului, va fi parte componenta în acest proiect, „Drumul Vinului Sătmărean”, un proiect binevenit şi care are menirea să pună în valoare aceste zone cu tradiţie în domeniul vini-viticol.
Chardonnay-ul baricat al celor de la Nachbil, se prezintă cu o culoare luminoasă, deschisă, asemnănătoare nuanţei de galben pal, discret.
Vinul te întâmpină cu un nas elegant, fin, de citrice, combinate cu iz fin de stejar (în urma baricării).
Gustul său debutează cu arome intense asemănătoare romului (dar nu oricare rom ci unul mai distins, în care se întrepătrund şi multiple arome florale, în genul Stroh-ului austriac), nucă şi ceva vanilie, aici cu certitudine terroir-ul fiind cel care a contribuit la unicitatea acestor arome.
Aciditatea sa este medie, mineralitatea este discret integrată în corpul vinului, fapt ce-i conferă o originalitate aparte.
Consumat la o temperatura de 10C, va fi un însoţitor de calitate pentru brânzeturi afumate sau preparate din carne de pasăre.