O surpriză placută și prilej de mândrie pentru noi românii, o reprezintă premiile obținute de un vin produs din soiul Fetească Neagră, soi originar și pur românesc, medaliat cu aur la Concursul mondial de la Bruxelles și la Concursul internațional “Vinul.ro” – Excellence Awards precum și argint la Concursul național de vinuri “Strugurele de aur”. Vinul este bine lucrat de către producători – Cramele Halewood, fiind produs în D.O.C.-Dealu Mare, un loc deja de referință pentru producția de vinuri din soiurile roșii internaționale consacrate (Cabernet Sauvignon, Merlot, Pinot Noir), dar unde și-a găsit un loc binemeritat și Feteasca Neagră.
De o culoare purpurie, asemănătoare granatelor, corpolent dar bine echilibrat, vinul denotă eleganță, prin notele sale catifelate și foarte discrete. Cu aromele sale predominante de condimente și vanilie, cu un post-gust prelungit de cireșe amare și piele, întărite de o alcoolemie ridicată – 14,5 %, delectează grațios simțurile, alături de brânzeturi fine dar și carne roșie la grătar, servit la 16-18°C.