Vinuri Ro

Chardonnay Domeniile Boieru 2010

Tradiţional, în zona Cimbrud, cultivarea viţei de vie, o spun localnicii,  se pierde în negura timpurilor. Se pare că însuşi domnitorului Mihai Viteazul, în perioada cât a stationat la Alba Iulia (1599-1600) a vizitat viile de la Ciumbrud, ce sunt amplasate  pe versanţi însoriţi din vecinătatea râului Mureş, unde se regăsesc condiţii excepţionale de climă şi sol, lucru bine exploatat de către artizanul acestui vin, producătorul Domeniile Boieru.

Vinul propus astăzi, este un vin liniştit ce provine din soiul Chardonnay. Cu o culoare de un galben-verzui  strălucitor, deţine ingredientele specifice soiului, cu arome complexe,  preponderent de flori de viţă, cu câteva tonuri mai dulci de miere de tei şi nuanţe de salcâm, alături de tonuri discrete vegetale, alcool discret integrat (11.3 %).

Gustul său debutează cu note subtile de lemn crud,  prospeţime şi expresivitate de fruncte confiate, mere şi un pic de sâmbure de migdale. Potenţialul său de învechire este relativ scurt. Va asezona mâncărurile de carne albă (pui, curcan).

1 Comentariu

1 Comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Înapoi