Vinuri Ro
Budureasca Tămâioasă Românească sec 2011
Interesantă este şi metoda de vinificaţie utilizată în producerea acestui vin, pentru a se obţine în final maxim 4g de zahăr/litru (asta chiar dacă faima şi consacrarea i-au adus-o aromele sale, transpuse însă în vinuri ceva mai dulci).
Pentru a realiza un vin sec, dintr-un soi de struguri care, preponderent, dă naştere vinurilor demi-dulci şi dulci, ţine deja de arta notabilă a vinificatorului.
Cu un nas caracteristic soiului de strugure tămâios, aromele sunt efectiv combinate alternativ, parcă cu nuanţe de miere, soc, iasomie şi lime.
Gustul său este inconfundabil, atac abundent la început, puternic aromat, cu tente discrete, uşor amărui.
Aciditatea susţinută se simte îmbucurător până spre final, vinul fiind unul plin, proaspăt, revigorant.