Albe

Budureasca Tămâioasă Românească 2018

Budureasca Tămâioasă Românească 2018

Un vin expresiv, aromat, în care regăsim o mutitudine de arome proaspete, fructate precum și note florale de iasomie, salcâm, miere, soc, trandafir, busuioc.

Gustativ este echilibrat, delicat pe alocuri, aromele de fructe bine coapte (pere, mere, ananas) fiind bine structurate și persistente. Citricele se simt plăcut, iar pe final, mixul de fructe coapte cu un grapefruit elegant te conduce cu gândul spre un vin de gastronomie, cu o aciditate ridicată și un nivel de alcool atât cât trebuie.

Îl vedem lângă preparate din pește, frigărui din carne de pui, aperitive și fructe de mare, paste și alte preparate mai ușoare de început de masă.

Și, cum vă menționam cu alte ocazii, la un vin, totul se schimbă în mometul în care îl asociezi corespunzător, existând o legătură chimică strânsă, o sinergie între vin și mâncare, rezultând un gust și o savoare pe care nu le regăsim separat.

Nu trebuie decât să experimentați, astfel veți reuși să vă formați propriile opinii despre vin, mâncare și savoarea combinării perfecte a acestora.

Îl puteţi achiziţiona din online, chiar de pe site-ul producătorului (pe cel din recolta 2018, despre care povestim, la un preţ excelent – 39 lei): https://budureasca.ro/premium-tamaioasa-romaneasca/

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Soldan Cristina-Loredana

    mai 31, 2020 la 6:39 PM

    Este un vin cu care am colaborat destul de des🙂 Un vin aromat prin buchetul care este destul de evident încă de la primul contact cu nasul. Pe cât de aromat, pe atât de răcoritor pentru un prânz ușor, într-o zi călduroasă în care balaceala te îndeamnă la rasfat🍷🌞

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Înapoi