Despre acest vin am mai scris aici, când a fost proaspăt lansat pe piaţă. Atunci m-a convins că are viitor drept pentru care am lăsat o sticlă în cramă să vedem dacă a evoluat conform aşteptărilor mele.
Aşadar, am scos oarecum timid dopul iar vinul ne-a răsplătit cu un buchet de sticlă superb, Chardonnay-ul (CH) baricat şi Tămâioasa Românească (TR) fiind deja într-o simbioză perfectă. Olfactiv notele de fagure de miere, citrice confiate şi un lemn dulce discret surprind, mai ales că vinul a necesitat si o mică aerare pentru a-l pune în valoare.
Gustativ notele fructate s-au metamorfozat evident, în prim plan fiind notele onctuoase ale CH, taninuri fine, elegante, completate de aromele interesante ale TR care îl susţin până în finalul extrem de lung, ân care se regăsesc şi accente minerale destul de pregnante. Un vin memorabil, pe care cu siguranţă nu ai cum să-l uiţi prea curând.
Contrar altor opinii ale cunoscătorilor din piaţa de vinuri din România, care afirmă fără de tăgadă că în Dealu Mare vinurile albe au corecţii de aciditate şi nu reuşesc să treacă testul timpului, acest vin demonstrează faptul că sunt doar simple cârcoteli.
Vă recomand să încercaţi, de fiecare dată când un vin demonstrează că are potenţial de învechire în condiţii de cramă, să păstraţi măcar o sticlă pe care să o revedeţi peste câţiva ani. L-am savurat chiar acum, când şi magnolia ne răsplăteşte cu spectacolul său floral de început de primăvară.
Cheers!
Lasa un raspuns
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
