Vademecum

La Vademecum, între Vinuri și Ciocolată

Postat in

Pentru Restaurantul Rossetya numarul 7 este unul special … 7 ani de viață …7 meniuri diferite. Pentru ediția cu numarul 7 a Clubului de vinuri Vademecum, coordonat de Oenolog.ro, a fost propusă o temă speciala: ciocolata în gastronomie asociată cu vinuri. Având în vedere faptul că membrii clubului sunt obișnuiți cu ideea de a transforma o cină într-o experiență gastronomică în care preparatele sunt create pentru a se asocia cu vinurile propuse spre degustare.

De aceea nu ne-am propus doar să gustăm câteva tipuri de ciocolată și să le asociem cu vinul, ci am creat o cină care a gravitat în jurul acestui ,,incitant” ingredient. Seara a început în compania unui somon servit cu două sosuri: sos de ciocolată albă și sos de ciocolată neagră. Pentru a echilibra sosul alb s-a folosit sucul de lime, iar pentru ciocolata neagră muștarul de Dijon (pentru acest tip de concept, gastronomia franceză a fost o sursă importantă de inspirație).

Din secvența de 3 vinuri, propuse pentru somonul cu sosuri de ciocolată, vinul alb și rose-ul au fost soluțiile unanim acceptate. Primul vin prezentat a fost un vin în ediţie limitată (doar 500 de sticle), lansat de Consulatul România al Ordinului European al Cavalerilor Vinului (O.E.V.E.), proiectul “Terra Valachorum“. Un vin alb, sec, producţie din recolta anului 2012, realizat din varietăţile de struguri Plăvaie, Sauvignon Blanc şi Riesling Italian, de către Crama Gârboiu.

Vinul se prezintă elegant, cu o culoare foarte discretă, galben pai deschis, cu inflexiuni verzui pe marginea paharului. Nasul este interesant, complex, fin şi delicat, unde nu există vreo notă aromată care să domine sau care să iasă preponderent în evidenţă, mierea de salcâm, florile de câmp, socul, florile de mai, totul fiind într-o armonie distinctă. Gustativ se prezintă delicat, cu tonuri de fructe proaspete, citrice și chiar fructe verzi, cu o corpolenţă surprinzătoare, asigurată de soiul românesc Plăvaie, onctuos pe final, aromat şi echilibrat în permanență. Un nivel de alcool de 13%, integrat bine, susţine elegant mixajul de arome. Un vin tânăr, dar căruia nu-i dai vârsta – 2012, ce reuşeşte să impresioneze plăcut.

Rose-ul serii a fost un vin demisec din gama de vinuri Domenii, a producătorului român Casa de Vinuri Cotnari, producţia anului 2011, o Busuioacă de Bohotin D.O.C. – C.T. Vinul are o culoare asemănătoare foii de ceapă, cu tentă spre rose pal (dar luminos pe alocuri şi pătrunzător), ce te întâmpină cu un nas discret, fin, ce aminteşte de aromele căpşunilor şi frăguţelor de pădure.

Aromele olfactive se pierd frumos în gustul de fructe văratice, agrişe, pepene galben şi pere – ce se simt cel mai intens, susţinute de o aciditate medie, corespunzătoare, un post-gust relativ scurt dar pătrunzător, unde notele dominante sunt tot perele. Este un vin deosebit, o Busuioacă de Bohotin ce a evoluat interesant și care demonstrează că și rose-urile pot trece testul timpului. Așadar, Busuioaca de Bohotin (datorită intensității aromatice specifice, bine susținută și de cele 8 grame zahăr/litru) s-a asociat cel mai bine cu sosul de ciocolată albă. Iar pentru sosul din ciocolată neagră cu muștar, vinul roșu a fost, surprinzător pentru unii, asocierea cea mai bună.

Iar aici alegerea a fost un Cabernet Sauvignon tânăr, nebaricat, sec, producție a anului 2012, de la Domeniile Ostrov. Un vin prietenos, cu o culoare roșu intens cu inflexiuni violacee, cu un nas ce dezvăluie note de fructe roșii, afine, ardei gras și un gust echilibrat ce amintește de condimente, cu un postgust mediu, suficient să se îmbine perfect cu remanența aromelor de ciocolată neagră și muștar, ce au însoțit elegant somonul nostru.

Pentru partea a 2-a a serii au fost alese 4 vinuri roșii, două Merlot-uri și un Shiraz. Companionul special al serii, ciocolata, s-a transformat într-un sos ușor picant care a însoțit un mușchi de vită fraged, bine pătruns. Primul Merlot, provenit din dealurile Sâmbureştilor, unde podgoriile de aici produc struguri ce asigură viitoarelor vinuri roşii un caracter deosebit, acest Merlot 2011 – sec, al celor de la Domeniile Sâmbureşti, se înscrie în nota vinurilor cu tipicitatea zonei de aici. Aromele acestui vin sec debutează cu un nas intens de cireşe negre, afine şi caise confiate. În gustul său alternează note de prune coapte, coacăze negre, ciocolată neagră şi nuci din dulceaţă. Tonuri de piper proaspăt zdrobit, alături de vanilie şi lemn se disting discret pe final, care este echilibrat şi închide elegant vinul.

Alaturi de cea de-al doilea Merlot al serii, de la Domeniile Ostrov, gama Cetatea Durostorum, producție a anului 2009, un vin de vinotecă (mulțumiri doamnei Oana Belu, care ne-a onorat cu prezența sa). Vinul este unul sec, baricat, care s-a desăvârșit în sticlă, cu o culoare roșu intens și un buchet ce dezvăluie note de fructe de pădure, ciocolată, caramel, cacao, gustativ fiind fiind fin, mătăsos, elegant, iar pe final ușor astringent, dar o astringență plăcută, nederanjantă, ce-i conferă rotunjime.

Invitata noastră, doamna Oana Belu (acționar la Domeniile Ostrov), a ținut să ne precizeze câteva aspecte pozitive observate în tendințele consumatorilor de vin, anume faptul că ”în ultimii ani consumatorul final și-a reeducat gustul și abordarea când vine vorba despre alegerea vinului, observându-se o tendință de creștere a vânzărilor în zona vinurilor obținute din varietăți de struguri consacrate, în detrimentul vinului de masă, tot așa cum vinurile seci și demiseci cresc în pondere de la an la an, fapt absolut îmbucurător ce denotă că lucrurile evoluează încet și sigur în sens pozitiv”. Aspecte semnificative ce dau speranțe celor ce produc vinuri și care reprezintă o confirmare a eforturilor întreprinse de formatorii de opinie în educarea consumatorului final.

Revenind la vinurile prezentate, varianta Shiraz, prin tipicitatea sa, a continuat ,,emoția picantă” a aromelor de ciocolată, regăsite în sosul fripturii de vită. Shiraz 2011, produs de Budureasca, din prima lor recoltă de Shiraz, este un vin roşu, sec, ce se se prezintă cu o culoare rubiniu închis, cu reflexe violacee şi arome olfactive complexe, ce amintesc de condimente, fructe negre şi note de stejar. Cu un gust puternic de fructe de pădure şi o bună integrare a taninilor de stejar, Shiraz este un vin robust, fructat, picant, piperul roșu se simte pe alocuri, gustul său fiind clar influenţat de de barique-rile prin care s-a odihnit şi de zona unde au crescut strugurii.

Evoluţia sa va completa paleta de arome, acestea devenind mai complexe, mai interesante, rezultând un vin cu o eleganţă considerabilă şi o longevitate pe măsură. Momentan este tânăr, dar în curând se va mai găsi doar prin vinoteci, producătorul mai având aproximativ 300 de sticle în cramă.

Desertul, bineînțeles, nu avea cum să fie, decât tot pe bază de ciocolată! Anume, tort de ciocolată, trufă din ciocolată cu fistic și tartă din ciocolată cu rozmarin, aceștia fiind “prietenii” de nădejde ai unui Cabernet Sauvignon 2010 al Cramei Oprișor, lăsat 2 ore în prealabil să se aerisească în decantor. Cabernet Sauvignonul 2010 este un vin roșu sec, ce a surprins plăcut prin notele sale intense, expresive, ce îmbină aromele de fructe roșii, vișine în mod special, cu cele de ciocolată neagră, ce se regăsesc din abundență în desertul nostru, pe o structură și un corp bine definit, susținut de o aciditate moderată.

Un vin de meditație, ce s-a desăvârșit frumos în urma baricării și care va fi interesant de urmărit cum evoluează în următorii ani. La final, surprinzatoare (în mod plăcut) a fost propunerea unuia dintre membrii Clubului de Vinuri Vademecum de a testa un vin de Santorini, produs în 2006.

Canava Roussos Vinsanto Santorini 2006 este un blend (amestec) din soiurile de struguri Asyrtiko, Athiri şi Aidani, cultivate pe insula Santorini (Grecia). Vinul este unul dulce, cu un alcool de 11,5% aproape ce nu se simte, dezvăluind la prima vedere o culoare intensă de chihlimbar ars iar la primul contact cu nasul un buchet intens de stafide, smochine și nuanțe interesante de caramel. Gustul său este dulce, light, plăcut, nederanjant, unde regăsim dominant caramelul, smochinele și ceva citrice pe final. Notele de citrice duc la un bun echilibru cu dulceața vinului.

Un mod frumos de a termina o întâlnire reușită, cea de-a 7-a din acest an, ce s-a vrut a fi, ca și celelalte sesiuni, o reuniune care să rămână în amintirea tuturor și care să pregătească sesiunile ce vor urma, atât cu prima serie cât și cu seriile următoare ale pasionaților de vin ce au devenit membrii Clubului de Vinuri Vademecum. Așa cum ne place să vă urăm în ultimul timp, din toată inima, numai vinuri bune! (imagini de la întâlnirea noastră regăsiți aici)

8 Comentarii

Cele mai citite

Exit mobile version