Atenţie. Răbdare. Responsabilitate. Educaţie continuă. Respect. Deontologie profesională.
„Cuvântul Blog este prescurtarea de la “weblog” şi se referă la un jurnal online creat şi postat de grupuri sau persoane individuale, articolele fiind afişate în ordine cronologică. Oricine îşi poate crea propriul blog, de la copii la adulţi.
In prezent, sunt milioane de blog-uri active, cu o mare diversitate de teme.
Blog-ul este o oportunitate perfectă pentru exprimarea personală, permiţând utilizatorilor de internet să contribuie cu idei, să împartă cu ceilalţi experienţe şi să înveţe lucruri noi. Copiii şi tinerii pot fi încurajaţi să accepte diversitatea de opinii, ca factor fundamental de cunoştere, să-şi dezvolte capacitatea de a analiza critic conţinutul unor impresii, idei, mesaje.
Ca instrument pedagogic, blog-ul poate servi ca factor motivaţional în procesul didactic…
Cei care deţin şi administrează un blog devin responsabili nu numai pentru textele lor, dar şi pentru comentariile postate de vizitatori. În cazul în care acestea din urmă nu respectă un limbaj civilizat sau ies din sfera moralităţii şi legalităţii (rasism, ura, consum de droguri, hărţuire), creatoriul blogului e obligat să le elimine, motivând corespunzător…”.
Şi am mai putea continua cu astfel de noţiuni, ce sunt literă de lege şi carte de vizită atunci când scrii, chiar şi propriile gânduri pe un site, blog, sau pur şi simplu pe o platformă de socializare. E cool, trendy, de bonne tone să scrii, dar totuşi trebuie să ai o anumită consideraţie atât pentru cititorii tăi (atâţi câţi sunt şi atât cât te mai citesc), pentru cei care produc vinurile (bune, rele sau mai puţin bune), cât mai ales pentru un ton al discuţiilor ce nu ar trebui să treacă anumite bariere etice. Dacă respecţi toate acestea nu vei fi un scriitor sau un blogger de vin de ”succesuri”?
Aceasta este o întrebare legitimă, deloc insinuantă, ce ar explica şi expune, pragmatic şi franc, diferenţa dintre „scriitori” şi”bloggeri”. Oricine numindu-se scriitor caută, în mod legitim să exprime şi să transmită ceva, acel ceva fiind o stare de spirit. Niciodată nu ar îndrăzni să exagereze, să epateze, să arunce cu diverse apelative sau să critice la nesfârşit, până la plictiseală, aşteptând un feedback, ceva, din partea celor marcaţi şi înveninaţi (eventual erijându-se şi în unic promotor-atotştiutor). O schimbare nu se face peste noapte! Iar genul ăsta de educaţie se practică încă, dar prin părţile mai peninsulare şi asiatice ale Terrei…
Dacă un scriitor nu satisface nevoile şi aşteptările cititoriilor săi, ulterior el nu va mai fi mult timp apreciat, respectat sau iubit de către aceştia. Chiar nu va mai avea cititorii. Dar un blogger poate ignora nevoile cititorilor, el scrie în întregime pentru propriile lui satisfacţii şi, în continuare, în mod legitim, poate fi denumit un „blogger”. În fond, el ţine doar un jurnal.
În ultimii ani, blogging-ul de vin, luat ca atare, a devenit o parte din ce în ce mai importantă din conversaţia publică ce are ca subiect – central – vinul, pe o piaţă românească în continuă expansiune, modernizare, facere şi prefacere, unde majoritatea bloggerilor ar spune următoarele: „am blog-ul pentru mine” (!). O minoritate de bloggeri de vin recunosc că ei ar deţine blogul pentru cititorii lor, alţii pentru un anumit profil de cititori din lumea vinului sau alţii, care nu recunosc, pentru a avansa în carierele lor. Însă ar trebui să se abţină, mai ales dacă scriu de plăcere şi totul este centrat pe satisfacţia de sine, nicidecum pentru a obţine ceva.
Un scriitor n-ar putea niciodată, sincer, face această declaraţie. În ciuda faptului că scriitori sunt adesea acuzaţi de a fi maniaci ai ego-ului şi în ciuda faptului că eforturile lor proprii pentru a expune, explica şi a se pronunţa asupra unui subiect, fie el chiar despre vin, satisfac un fel interior şi nevoia prezentării realităţii cititorului, nici un scriitor, vreodată, nu va susţine despre grija şi hrănirea cititorilor săi că ar fi cumva fără de importanţă. E ca şi cum te-ar jigni permanent cineva, iar tu ai tot da cu nasul în vreo parte anatomică posterioară de-a sa, ca să-ţi mai zică ceva de „bine”. Ei ştiu că cititorul trebuie să aibă unele niveluri de satisfacţie, derivate pentru scriitor, chiar de-ar fi un scriitor mediocru. Va fi un vector de opinie, de imagine, va fi recunoscut şi apreciat (bineînţeles de publicul său). Şi desigur cel care scrie este cel care ar trebui să aibă responsabilitatea sa pentru cititori.
Înţelepciunea convenţională, în zilele noastre, este legată deja de o tradiţională şi veritabilă hegemonie în lumea celor care scriu ceva despre vin. Mai tinerii entuziaşti ai vinului, din ce în ce, vor încerca, cu influenţele lor din mass-media socială (Bloguri, Facebook, Twitter, Linkedln…), să-i detroneze cumva pe Robert Parker sau pe cei de la Wine Spectator? Glumeam, bineînţeles! Viitorul mass-mediei de vin nu ar putea fi blogging-ul, dar trebuie înţeles faptul că blogurile sunt parte a acestui proces evolutiv. Deocamdată. Au mai pomenit şi alţii despre aceste aspecte şi realităţi ale acestei lumi, realităţi oarecum similare cu cele autohtone, prin seminarii sau diverse congrese tematice (fermentation.typepad.com – articol ce prezintă aceste realităţi).
Nimeni nu ştie dacă acest lucru este adevărat sau nu, desigur, iar mulţi bloggeri, în secret, suspectează că publicul lor este alcătuit, în principal, din alti bloggeri. Dar teoria, ca orice teorie este mai mult sau mai puţin plauzibilă, industria vinului neignorându-i, lucru deja demonstrat în ultimii ani.
Dar un fapt rămâne cert, unanim recunoscut de către cei din breaslă, când s-au declarat bloggeri (sau cel puţin aşa zice teoria!): că vor scrie numai pentru ei! Opinii, vorbe, impresii, păreri, experienţe, comentarii… Subiectiv vorbind fiecare este liber să scrie şi să comenteze ce vrea, totuşi, cu o oarecare responsabilitate … Iar Dumneavoastră, adică Măria-sa publicul cititor, sunteţi marele câştigător! De ce? Pentru că deţineţi puterea supremă, absolută, de a alege (şi mai ales de a discerne) ce şi pe cine să citiţi! Numai vinuri bune!