Hobby

Dan-Silviu Boerescu gateste cu vin la PROVINO!

DAN-SILVIU BOERESCU este scriitor si jurnalist, gastronom si critic de gust, singurul roman membru concomitent al confreriilor Chaine des Rotisseurs si Ordo Equestris Vini Europae (Cavalerii Vinului), Maresal al Legatului Bucuresti al OEVE. Conduce grupul editorial TABU, realizeaza sectiunea culinara a show-ului TV “Secrete de stil”, a publicat peste 10 volume de specialitate (cel mai recent titlu – “Alfabetul mancarii sanatoase”), este distins cu Gourmand World Cookbook Award 2009 si se exprima zilnic pe www.bucatarescu.ro.

Reporter: in calitate de expert, cum priviti initiativa noastra de a organiza Festivalul de Vin, Arta si Gastronomie PROVINO?
Dan-Silviu Boerescu: Aproape jumatate de secol, romanii au mancat pentru supravietuire. Acum, avem sansa sa mancam de placere, sa traim pentru a manca si nu sa mancam pentru a trai. Stilul de viata gourmet se completeaza firesc si cu parcursuri oenologice pe masura, astfel ca partenerierea retetelor culinare rafinate cu vinuri de soi devine un dat natural, nu ceva sofisticat, aspirational. Festivalul PROVINO este un cadru ideal pentru aceasta comuniune de gusturi si senzatii, locul in care ne putem manifesta cu totii, deopotriva specialisti si simpli pasionati ai acestui stil de viata. Salut continuitatea acestor manifestari organizate de ABplus si abia asept sa vin in decembrie la Iasi si sa ma desfasor!

Reporter: Avand in vedere implicarea dumneavoastra de anul trecut, ce noutati le pregatiti iesenilor anul acesta in cadrul Serilor Art, Wine & Gastronomy?
Dan-Silviu Boerescu: Am avut deja onoarea de a organiza demonstratii culinare live in cadrul PROVINO si sunt incantat de perspectiva reluarii colaborarii. La editia din decembrie, voi sustine programul gastronomic complet pentru doua seri (7 si 8 decembrie). Voi gati live doua suite culinare diferite, compuse fiecare din aperitiv, fel principal si desert, dar meniurile din cele doua seri vor fi complet diferite. Ceea ce, ca de obicei, le va uni, va fi prezenta vinului, nu doar in calitate de companion al mancarii, ci si ca ingredient al retetelor. Vor fi meniuri cu vin, dar si meniuri de vin! Totul se va intampla live in fata participantilor, vor fi sesiuni de cooking interactive, oricine e binevenit la “pupitru” si se poate implica in gatitul cu vin.

Reporter: Va rugam sa adresati o scurta invitatie pasionatilor de vin si gastronomie pentru a participa la Festivalul PROVINO.
Dan-Silviu Boerescu: Prietenilor din Iasi care vor sa participe la serile mele culinare de la PROVINO le spun doar atat: Viata e prea scurta pentru a ne refuza micile sau marile noastre placeri! Haideti sa ne bucuram impreuna de toate minunatiile din farfurie si pahar! In onoarea vinului bun si a mancarurilor alese!

Pentru mai multe detalii despre SERILE ART, WINE&GASTRONOMY vizitati iasi.provino.ro

Click pentru a comenta

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Înapoi