Timp Liber

Rouge de Roumanie Intre Idei Lichide și Idei Scrise

Seara de 20 decembrie 2012 a constituit un nou prilej pentru Librăria Bastilia din București să găzduiască o reuniune a iubitorilor de vin și literatură, într-o atmosferă degajată și amicală, ai cărei amfitrioni au fost Gabriela Mariș și Cosmin Zidurean, inițiatori ai proiectului Decantări. Serile oenoliterare ale acestui proiect au debutat în luna mai 2012, în spațiul plin de culoare livrescă al cafenelei ce își întâmpină oaspeții în Al 9-lea cer, podul Librăriei Bastilia.

Proiectul Decantări capătă, în mod evident, tot mai multă consistență, de la edițiile anterioare care s-au conturat în jurul interferențelor dintre Ion Luca Caragiale cu a sa O scrisoare pierdută și un vin spumant, un Diamond Collection Brut de la Zarea, Păstorel Teodoreanu cu De Re Culinaria și o Frâncușă de Cotnari sau Julian Barnes cu Papagalul lui Flaubert și o Zghihară de Averești, la seara de 20 decembrie 2012, când romanele Viața începe vineri și Viitorul începe luni, ale scriitoarei Ioana Pârvulescu, au fost invitate la o întâlnire cu vinul Rouge de Roumanie, primul cupaj roșu, din soiurile Cabernet Sauvignon și Merlot, de la Domeniile Sâmburești.DSCN6219

Dar, să vedem cum a decurs dialogul literar între romanele Ioanei Pârvulescu și vinul Rouge de Roumanie. În primul rând, au fost evidențiate motivele pentru care cei doi amfitrioni au propus această asociere. Coincidența temporală între desfășurarea acțiunii în cele două romane și momentul pătrunderii soiurilor de vin franceze în țara noastră, în speță a varietății de Cabernet Sauvignon în zona Sâmbureștilor, în ultimele două decenii ale secolul al XIX-lea. Ca punct de reper a fost evocată înscăunarea regelui Carol I, în 1881, și rolul familiei Brătianu la acest eveniment, deținătoare a Domeniilor Sâmburești în perioada respectivă. Vinul ocupa deja în ultimele decenii ale secolului al XIX-lea un loc important în înalta societate autohtonă, pornind de la Casa Regală a României. Însă pătrunderea majoră a soiurilor de vin franceze pe teritoriul țării noastre a avut loc după epidemia de filoxera, din deceniul al optulea din secolul al XIX-lea, cu efecte devastatoare pentru cultura autohtonă de viță de vie. Rouge de Roumanie păstrează încă această tradiție.

DSCN6213O altă conexiune cu romanele Ioanei Pârvulescu a fost demonstrată prin originea greacă a unui personaj literar și a domnului Jean Valvis, patronul Domeniilor Sâmburești, precum și a laturii francofile a acestuia. Deși considerat un vin bărbătesc, asocierea cu o autoare a fost susținută de suflul scriitoricesc intens al Ioanei Pârvulescu potrivit caracterului puternic al vinului Rouge de Roumanie, un cupaj din soiurile Cabernet Sauvignon şi Merlot.

Discuțiile pe marginea corespondențelor dintre romanele Ioanei Pârvulescu și Rouge de Roumanie s-au încheiat cu degustarea unui pahar de vin, într-o atmosferă în care audiența încerca probabil să descopere un strop din gustul de secol XIX al acestui vin.

Click pentru a comenta

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Înapoi