Ieri citeam cu interes un articol al amicului meu Marius Cristian, care consemna faptul că vinurile românești s-au întors cu 11 medalii de la un reputat concurs de vinuri, Vinalies Internationales 2013, desfășurat recent la Paris, eveniment ce deschide seria manifestărilor de profil la nivel european. Dar ce se va întâmpla oare? Nimic. Garantat! Nimeni nu va băga prea tare în seamă acest fapt, cel mult vor apărea comentarii laconice de genul „hemoragie de medalii la concursul…”. Îi las pe alții să se lamenteze și să se consterneze cât vor. Să ne revenim totuși. Dacă ne gândim la dimensiunea concursului, la cele 3300 de eșantioane din întreaga lume, la faptul că totul a fost jurizat după regulamentul Organizației Internaționale a Viei și Vinului (O.I.V.) și s-a desfășurat sub organizarea L’Union des Œnologues de France, am putea să ne dăm seama de dimensiunea și seriozitatea acestui eveniment. Am mai spus-o și voi continua s-o repet, aceste concursuri sunt doar repere orientative pentru publicul și consumatorul de vin, punctând și semnalând faptul că acel vin medaliat a întrunit totuși un număr de aprecieri din partea unor specialiști din domeniu. Până la urmă nimeni nu trebuie să caute și să consume numai vinurile medaliate pe la diversele concursuri. Fiecare este liber să aleagă ce vrea. Ține de gradul de cultură gastronomică, de cunoștințele de asociere a vinurilor cu preparatele culinare, despre ce anume dorește: cantitate sau calitate. Există numeroase vinuri bune ce nu mai au nevoie de consacrare pe la diferite concursuri. Alții cataloghează participarea la astfel de competiții un exercițiu de marketing. Sunt atâtea opinii încât nu am mai termina de despicat firul în patru.
În schimb pentru producători, dacă decid să participe la astfel de concursuri, aceștia au posibilitatea să confirme sau să infirme calitatea produselor lor, a stilurilor de vinificație, să se calibreze mai bine, să identifice unde mai au de lucru sau unde au greșit. Iar despre efectele rezultate în urma participării la concursurile de vinuri s-a mai tot discutat. Inclusiv despre faptul că ar exista o mare velocitate din partea producătorilor de a majora prețurile vinurilor medaliate pe la concursuri, în acest sens fiind multe păreri pro sau contra. Totul ține până la urmă de marketingul și managementul fiecărei companii, de costuri, investiții, ce public țintește, ce game promovează, în final dacă vor sau nu să-și vândă vinul. Este cel mai ușor să critici, să stai la galerie să comentezi într-una: prea moale, prea slab, prea tare, prea mare, prea ca la țară, prea acru, prea dulce, prea scump… Și să identifici în permanență vinuri din import, să le lauzi numai pentru că ar avea un preț mai mic sau sunt importate de vreun amic? Cele românești sunt ca vai de ele? Sau numai unele? Mereu aceleași?
Nu contestă nimeni valoarea, calitatea sau prețurile bune ale vinurilor din import, provenite din țări cu tradiție, comparativ cu prețul de vânzare al celor românești de top. Dar nu poți compara la nesfârșit mere cu pere, cum nu poți compara Tempranillo cu Fetească Albă sau Zinfandel cu Fetească Neagră. Dar dacă tot le tot compari și în plus le mai și amesteci se numește vin de împărtășanie sau vin liturgic. Dacă mai pui un strop de sirop și puțin sifon iese un carcalete! Dar fiecare este liber să facă ce vrea și, din păcate, lucrul cel mai grav, fiecare înțelege libertatea și democrația cum vrea. Aici țin tare mult să clarific un lucru. Democrația, în fapt, reprezintă o dictatură a normelor și regulilor, scrise sau nescrise, aplicate și respectate cu sfințenie de către toți membrii unei colectivități. Inclusiv a normelor elementare de bun simț.
Și pentru că tot vorbeam despre concursuri, fie că ne gândim la IWCB 2012, Premiile de excelență Vinul.ro, Vinalles Internationalles Paris 2013 sau alte concursuri similare, totul devine interesant, extrem de interesant, mai ales pentru cei care se fac că nu observă calitatea și progresul vinurilor românești, cu precădere cele produse în ultimii ani. Inclusiv recunoașterea lor internațională (de către MW și numeroase personalități din lumea vinului). Și atunci fie pe unii, ce arată de fapt o independență doar de fațadă, ar trebui să-i pună pe gânduri și să mai renunțe la fariseism, fie totul este deja mai mult decât clar, evident (mai devreme sau mai târziu) inclusiv pentru marea majoritate (sau minoritate) a cititorilor lor: în ce echipe, pentru cine joacă și mai ales în ce ligă…
Revenind la Vinalies Internationales 2013, Cotnariul a luat 8 distincții din cele 11 acordate participanților din România, Domeniul Coroanei 2, Vinarte 1 (pentru un vin ce a făcut deja legendă, Sirena Dunării 2001). Și nu vor fi singurii. Posibil ca alți producători să nu fi participat la acest concurs deoarece și-au planificat prezența la alte evenimente semănătoare ce vor avea loc pe tot parcursul acestui an. Și atunci: liniște la galerie! Să-i respectăm și ”…să-i lăsăm să se pregătească în continuare. De Champions League!”. Restul să rămână bine merci spectatori sau să se apuce serios să joace fotbal. De la maidan la terroir e o diferență colosală. Una e să joci pe terenul Avântului Prăbușirea, cu terenul în pantă, alta pe Bernabeu sau Maracana. Cum spuneam, teoretic nu poți compara și nu te poți compara numai cum crezi tu și numai când și cu cine vrei tu. Practic dacă se insistă, sigur că se poate, totul este posibil, it’s free nu-i bai. Numai că poartă numele de paranoia.
2 Comments
Lasa un raspuns
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
