Timp Liber

Jac Distilery

Nu, nu e vreo greșeală! Nu e vorba de Jack, celebrul Jack al cărui nume tronează pe sticlele unei binecunoscute mărci de whisky. Este vorba de nenea Jac, din comuna Balotești, județul Ilfov, exact așa cum îl știu toți localnicii. De curiozitate, la insistențele unor amici, după vizite  numai la crame și podgorii, m-am decis să-i făc o vizită lui Jac, cel ce deține (legal!) o distilerie în localitatea amintită. Să vedem cum arată o distilerie tradițională. Aici, în curtea sa, tronau fel de fel de recipiente cu fel de fel de fructe sau amestecuri deja fermentate, ce așteptau să intre la cazan. La distilat mai exact, pentru a deveni rachiu. Localnicii îi spun țuică la tot ce fermentează și produce alcool, începând de la  corcodușe, zarzăre, caise, pere, mere, prune și terminând cu fructe tropicale (era cineva la rând cu un „preparat” din portocale fermentate!).

Iar Jac își vede de treabă mai departe și produce ce știe mai bine: rachiu din fructe sau țuică.  Aici se lucrează în ture (!), non stop, având 4 țuicari (sic!) ce se ocupă permanent de producerea prețiosului lichid. Numai aromele te amețesc de cum intri în curte, dar să mai și guști să vezi cum a ieșit țuica sau rachiul? Recunosc că n-am scăpat și-am pus puțin pe limbă (nu eram eu șoferul!) la insistențele lui Jac, ce ținea morțiș să-mi demonstreze că țuica de aici nu se compară cu nimic! Așa o fi! Sincer, dacă stai mai mult prin zona cazanelor, probabil ajungi să crezi că aici se produce cel mai bun distilat din lume. Cazanele din cupru sunt uriașe, comparativ cu micuțele alambicuri ce le vând faimoșii căldărari pe ulițele satelor, acestea de la „Jac Distilery” având capacitatea de 250l și 350l  (materie primă pentru distilat).Jac 01

O întreagă tehnologie, cu pompe de evacuare a borhotului, dispozitive de amestecat în timpul fierberii și distilării (asta pentru a nu se lipi și afuma prețiosul produs finit). Teoretic țuicarul de serviciu ar fi trebuit să aibă grijă de tot, dar aici oamenii, într-o frenezie inexplicabilă (!) se ocupau singuri de tot procesul de producție. Pe undeva era de înțeles, bietul țuicar era de servicu 24h, avea o partidă de table de terminat și până a doua zi era cale lungă. Oricum, în maxim o oră și jumătate, teoretic cazanul își făcea treaba. O bătrânică simpatică a lăsat să curgă mai mult, până la două ore, așa ca să iasă o cantitate de țuică mai mare și puțin mai slabă. O întreb: cât de slabă? „Maică, așa după preferințele mele, cam la 30 de grade”. Măsurată cu un alcoolmetru rusesc, arăta puțin peste 30 de grade. Bun! Exact după preferințe!

Am vorbit în final cu Jac despre aromele distilatelor obținute la el. Din păcate totul era relativ pentru că cel ce aducea materia primă era direct răspunzător de calitatea produsului finit. Funcție de cât a stat la fermentat, uneori prea puțin, de cele mai multe ori prea mult. Cert este că lumea pleca mulțumită și cu damigeana plină. I-am întrebat pe cei care erau prezeți dacă mai țin rachiul prin vreun butoi de dud, dacă îl beau așa peste vreun an, poate doi… Vise taică! Festinul a început și continuă până la toamnă! Adică până la toamnă-i gata? „Da, mă asigură cetățenii! La toamnă facem tescovină, din boasca de la struguri!”

„Adevărul că este păcat să se evapore sau să-și piardă tăria alcoolică distilatul respectiv” (zic și cred sătenii)! Îngerii, dacă poftesc, să bea din altă parte, completez eu în sinea mea! Oamenii de aici știu cel mai bine! Nu poți și nu-ți permiți să-i contrazici. E păcat…Cu atâta țuică în jurul nostru…Mai ales în momentele astea… Privind la tot ce se întâmpla pe la cazane, cel mai mulțumit părea nenea Jac, iar faptul că de ceva vreme se ocupă de distilerie, acum la vârsta senectuții, îi aduce o bucurie lăuntrică care îl trădează, i se citește în privire. Îi place să vadă curtea tot timpul plină, cu oameni mulți, forfotă, un du-te vino permanent, zi și noapte. jac 02Și în final am reușit să accept și să înțeleg de ce. Face asta pentru că iubește oamenii, vrea să-i revadă an de an, așa cum mi-a și declarat, îi place să cunoască povești de viață, să asculte, să împartă bucuria de a trăi, să dea sfaturi, pilde de viață, bucurându-se cel puțin atâția ani cât îi va da de trăit Ăl de Sus. Și face asta cu o seninătate și o bucurie de neînțeles pentru unii. Pentru că iubește oamenii!

Jac nu pune gura pe țuică iar pensia sa i-ar fi ajuns să trăiască decent, fără agitația și iureșul amețitor din curte. Într-un sat/comună oarecare, oameni simpli, curați sufletește, direcți, respectuoși, cinstiți, împărtășind bune și rele, la un pahar de rachiu/țuică. Limbile se descâlcesc, frunțile se descrețesc, iar amintirile – bucuriile și necazurile vieții – sunt cele ce răsună într-un cor cu o muzică aparte dar la unison, la „Jac Distilery” (așa cum îmi place să-i spun)! Am să revin și la toamnă, pe vremea tescovinei. Noroc și sănătate oameni buni!

Click pentru a comenta

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Înapoi