De multe ori ne întrebăm cine sunt și ce anume îi determină pe bloggeri să-și împărtășească ideile, opiniile, experiențele, indiferent de subiectele sau domeniile pe care le abordează și despre care scriu. Este util să-ți așterni gândurile în câteva cuvinte, să te definești cumva, să înțeleagă și cititorii tăi mai bine ceea ce faci, cum faci, cine ești, ce ești de fapt, ce vrei. De multe ori filosofia blogging-ului este percepută eronat, ca fâcând parte din arsenalul instrumentelor de marketing, atâta timp cât bloggul crează permanent conținut și are o puternică prezență în mediul online. Coerente și cu o regularitate constantă, indiferent de domeniul abordat, articolele de pe un blog reprezintă ceva și cu siguranță, mai devreme sau mai târziu, vor fi luate în considerare.
Cu informaţii relevante și o audienţă formată din cei care vor să afle și o altă opinie (nu numai cele ale producătorilor sau ai promotorilor diferitelor produse), cel ce scrie pentru el dar și pentru ceilalți ce-l citesc, oferă informaţii gratuite, relevante, despre un produs sau un serviciu. Eu unul am încercat o manieră pozitivă de prezentare a subiectelor, în special cele care se pretau la a scrie despre ele și meritau atenția necesară. Consider că timpul este prea important să ni-l pierdem cu lucruri negative sau scriind aiurea despre tot felul de lucruri despre care nu se merită să le băgăm prea tare în seamă. Aceasta nu înseamnă nu se vor puncta și remarca și alfel de aspecte, ce nu sunt în regulă sau care se observă de la o poștă că sunt greşite sau, mai grav, prin care se încearcă o înșelare fără scrupule a consumatorilor.
Dar, în general, cred că suntem prea negativi, într-o societate și așa marcată de răutate, egoism și o alterare a valorilor fundamentale. Nu intru aici în detalii, nefiind acesta scopul postului meu. Cert este că avem nevoie de mai multă pozitivitate, de exemple, de modele, inclusiv de mai multă bunătate, de respect, de înțelegere. Mi-a plăcut și am dorit mai degrabă să promovez un mod de gândire pozitiv în rândul cititorii mei. Și iată că au trecut aproape doi ani de când am lansat acest site/blog/ – cum vreți să-i spuneți, despre vinuri și nu numai. Am crescut împreună cu cititorii noștrii, am descoperit împreună o lume, un univers pe care nu ai cum să-l cunoști altfel decât dacă ești pasionat, autodidact, cu dorință continuă de învățare/perfecționare și mai ales experimentare/testare.
Faptic nu a existat un calendar editorial și nici nu mi-am propus așa ceva. Foarte rar ştiu ce am de gând să scriu despre un anume subiect cu mai mult de o zi sau două în avans. Unii oameni au nevoie de o anumită structură, de un calendar, dar eu ştiu destul de bine faptul că dacă aș fi avut un calendar aş fi fost legat în mod constant de programarea şi chiar reprogramarea unor posturi. Și poate nu l-aș fi respectat. Astfel am putut publica conţinuturi noi, experiențe proaspete care îmi vin recent în minte.
Idei depre blogging au venit de pretutindeni. Invariabil, iar aici chiar îmi vine să zâmbesc, cele mai multe dintre ideile mele îmi vin câteodată în cele mai inoportune momente. Fie când sunt în trafic la volanul autoturismului, fie când nu ai la îndemână calculatorul să-ți poți împărtăși rapid ideile. Dar majoritatea reprezintă note de degustare ale vinurlor, pe care le am notate și memorate. Iar când le vine timpul le împărtășesc cu drag cititorilor mei.
Notez ideile în WordPress, iar pentru mine folderul de ciorne din WordPress este un veritabil notebook, un jurnal în care păstrez ideile. Uneori scriu direct, alte ori încep cu o schiță. Prefer să scriu cele mai multe dintre posturi într-o singură rundă, ca să zic așa, dar din păcate nu este întotdeauna posibil, timpul nefiind cel mai bun aliat. Nu am mult timp disponibil scrisului. Pentru că totul se face și s-a făcut din pasiune, în timpul liber (ăla care nu prea există!). Iar atunci când am terminat de scris, mă duc înapoi în articol şi inserez link-urile, atât interne şi externe.
De asemenea inserez imagini, corectez, termin editarea (de multe ori am și uitat să mai dau o ultimă comandă, un banal preview și un update la corecturi și modificări, astfel ivindu-se pe site și unele greșeli, aici mea culpa, recunosc, știu și m-am convins că uneori graba strică treaba!). De asemenea am mare grijă de descrierile meta, Tag-uri şi meta cuvintele cheie, precum şi orice alte sarcini legate de SEO. După aceea publishing – pot programa fiecare post pentru a fi publicat la o anumită oră sau zi. Și automat devine trimis prin www și pe o largă varietate de canale sociale. Apoi intră la republicat și promovat pe Facebook, Twitter, LinkedIn (inclusiv diverse grupuri), Google +, Pinterest.
Iar un lucru pe care l-am învăţat și care este absolut necesar în comunitatea de blogging-ul o reprezintă importanţa comentariilor. Scrierea şi publicarea unui post este doar o parte a ecuatiei. Încerc să-i încurajez pe alţii să-și împărtășească ideile și opiniile prin comentarea posturile mele şi am încercat să răspund la fiecare comentariu, să păstrez o conversaţie cursivă, constructivă. Ştiu și apreciez atunci când un blogger sau un cititor răspunde la un comentariu de-al meu, aşa că am încercat să fac acelaşi lucru. Este ceea ce ajută la construirea comunităţii şi să ajung să împărtășesc ceea ce ştiu cu acești oameni.
În continuare partajarea – cea mai importantă parte a ciclului de viaţă a posturilor mele – se produce la data publicării. A doua zi deja m-am mutat la următorul post, iar la sfârşitul fiecărei săptămâni sau luni urmăresc statisticile pentru a vedea care dintre posturile mele au o popularitate mai ridicată și care au cea mai mare viralitate. În cazul în care am observat că anumite posturi sunt mai performante, în termeni de trafic şi de partajare, încerc să rețin și să menţin astfel de indicatori care să mă ajute pentru viitorele posturi, rezultând și ceea ce este de interes pentru cititori.
Poate vă veți întreba bine, bine, dar care-i totuși filosofia? Și atunci să recapitulăm. Trebuie să acceptăm că există diferenţe puternice între oameni, acestea variind de la gusturi și opinii, chiar de la un anumit moment de început când te apuci să-ți spui gândurile pe un blog, până la anumite diferențe psihologice, mentale, de educație, inclusiv rolul pe care vrea să și-l asume fiecare (băiat bun, băiat rău sau cine mai știe ce!). Totul depinde de hotărârea și determinarea noastră în procesul decizional, pe o situaţie anume, eventual judecată și interpretată strict prin prisma propriilor experiențe și reprezentări, ce este până la urmă de un subiectivism pe care de multe ori îl ignorăm sau nu-l băgăm în seamă.
Că judecata omului, rațiunea, au condiţionat umanitatea și evolutia sa, sunt aspecte pe care le învățăm încă din gimnaziu. Din păcate în ultimul timp observăm că pentru cea mai mare majoritate a membrilor unei comunități, în parte aceștia se concentreze pe sine, pe propriul interes (conservarea de sine), iar în acest mod de viaţă extrem de confortabil, peren dacă vreți lumii occidentale, se găseşte și această idee omniprezentă şi de neclintit „totul este despre mine„.
Până la urmă un blog este și va rămâne un jurnal despre tine și experiențele tale, trăite și percepute ca atare. Dacă mai și interesează pe cineva cu atât mai bine. Și atunci scriu despre ceea ce simt, ce-mi place, cum vreau eu și mai ales când vreau eu! Dacă nu-mi place de ceva sau cineva, decât să pierd timp prețios scriind pur și simplu aiurea, prefer să evit. Sau poate să scriu doar de dragul de a-i răspunde pentru a nu rămâne mai prejos? Ce or zice ceilalți? E treaba lor! Merită? Nu cred! 
Nimeni nu va putea să-mi impună ce să scriu, cum să scriu sau să nu scriu despre ceva. Pentru că nu aș mai fi eu! Iar în prezent, instrumentele moderne de comunicare, tot ceea ce se întâmplă pe internet și prin diversele rețele de socializare, exploatează înclinaţia noastră înnăscută (perfect normală și justificată până la un anumit punct) pentru conservarea de sine, într-un anume mod infatuat. Iar de aici, până la apropierea de dispariția noastră spirituală nefiind decât un pas. Iar unii consideră asta deja normalitatea.
Toți spunem că suntem oameni, atunci unde-i umanitatea din noi? Tocmai de aceea pentru a fi direct și a nu fi întortocheat, alambicat, vreau să înțelegeți și să accceptați faptul că moralitatea noastră trebuie să fie cea care să ne mențină într-un echilibru și în niște limite. Oriunde și oricum, inclusiv pe blog. Ea reprezintă și devine ceva intim, interior, profund, adânc, pe care mulți chiar dacă se străduie nu vor reuși să o înțeleagă. Dar să o și trăiască sau să o simtă? Cel mult să o mimeze! Dar timpul nu-i pierdut, fiecare are momente de reflecție când se găsește cu el însuși, momente ce ar trebui să fie revelatoare. Și să observe, analizeze, decidă cum e mai bine și ce-i mai bine de făcut. Cam asta-i filosofia, din păcate, desprinsă din realitatea dură, reală, ipocrită și perversă pe alocuri. Sunt doar simple gânduri, reflecții și observații personale, fără nicio aluzie la vreo persoană sau la cineva anume. Pur și simplu așa mi-a venit să aștern câteva rânduri despre filosofia blogging-ului, așa cum am observat-o, cum o văd eu, cum o practic eu. Eu, înțelegeți? Așa cum îmi place să urez în ultima vreme tuturor, vă doresc să aveți parte numai de vinuri bune! Pentru că de mâine vorbim iarăși despre vinuri.
(Credit foto: bps-research-digest.blogspot.com, www.giantbomb.com, blogs.abc.net.au)
4 Comments
Lasa un raspuns
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
