A fost odată ca niciodată…Copii fiind, ascultam și priveam electrizaţi spre bunica care ne povestea cu răbdare și blândețe un basm. Și mai ales ne entuziasm aşteptam înfrigurați de emoție finalul său care, dincolo de toate primejdiile, confruntările, înfruntările, luptele între bine şi rău, apărute pe parcurs, era unul fericit, îţi dădea voie să visezi frumos. Atunci! Nu ştiu dacă conştientizaţi sau nu, dar un lucru este cert: basmele copilăriei ne urmăresc toată viaţa într-un mod constant, subliminal, fiind de fapt printre primele noastre proiecţii ale unei vieţi pe care nu o cunoaştem, doar o construim în sinea noastră, apoi ne dezvoltăm, ne maturizăm şi din păcate descoperim fel de fel de alte realităţi şi personaje, înşelăm fără voia noastră sau suntem înşelaţi, dar, în sinea noastră, există o străfulgerare ce nu ne dă pace, indusă deja în engrama noastră: căutăm perfecţiunea. Exact ca-n basme.
Mai ales perfecţiunea în oameni. Dar nu e decât o iluzie, un instinct fantasmagoric, o imaginaţie ce se pierde în realităţile lumii reale. Întrebarea care se pune este una extrem de simplă: este bine să procedăm şi noi cu copii noştri în acelaşi mod? Când am spus că înşelăm fără voia noastră, lucru perfect adevărat din păcate, exact asta am făcut! I-am învăţat pe copii noştrii că binele învinge întotdeauna, că răul şi urâtul se pierd în faţa frumosului, i-am învăţat că oamenii sunt buni, le-am tot repetat, iar şi iar, până am ajuns să o credem şi noi.
La fel se întâmplă şi la vinuri, vinul este ca şi omul, o poveste, creşte, evoluează, se dezvoltă, se maturizează, atinge un apogeu al evoluţiei sale iar apoi treptat, sau mai abrupt (depinde), alunecă, se estompează, nu mai are aceleaşi arome sau acelaşi buchet (dacă vorbim de un vin învechit). Cel mult va ajunge un oţet din vin. Cu certititudine unii se vor întreba ce dorim să transmitem, care este mesajul. Dezamăgire pe toată linia. Niciunul! Pur şi simplu încă mai credem că există în fiecare om un dram de umanitate, este vorba despre omenie, de bunătate, de respect pentru semeni, de altruism, într-o lume mică dintr-un univers incomensurabil, în care timpul parcă a luat-o la sănătoasa, nu mai aşteaptă pe nimeni, nu mai are răbdare cu noi.
Şi atunci de ce unora le place să facă pe zmeii? Sau pe balaurii cu 7 capete? Nu le impune nimeni să trăiască în parametrii impuşi de basme şi nici să facă pe Feţii-Frumoşi, cel mult ar trebui să mai citească un basm, pentru că fie bunicii nu le-au citit poveşti când erau copii, fie adormeau instantaneu când auzeau vorbele magice: a fost odată ca niciodată… şi pierdeau de fiecare dată ce era mai important. Nu de alta, dar acum au ajuns şi ei să scrie depre basme, despre vinuri sau mai bine zis basme despre vinuri, despre gastronomie, despre asocieri wine&food şi alte asemenea grozăvii. Şi nu suntem în basme ci în viaţa reală, unde pentru unii incompatibilităţile cu basmele sunt evidente. De fapt cu ce ne întâlnim în cotidian şi detestăm în sinea noastră cel mai mult? Cu „virtuți” precum ură, trufie, zgârcenie, desfrânare, lăcomie, mânie, lene şi pizmă, iar toate acestea sunt considerate, din păcate, calități de către cei ce dormeau când li se citeau basmele. Și mai grav, nu uită să și le etaleze, periodic, ciclic. În basme despre viunuri. Dar uite că în basme e exact pe dos! Ele ne învaţă să ne dorim frumuseţea absolută, iubirea perfectă, să apreciem oamenii deosebiţi şi să trăim fericiţi până la adânci bătrâneţi. Poate e prea mult. Vorbim exclusiv de magia vinului, ce te poartă într-o poveste net superioară lumii reale. Şi nu e vorba de aberaţii bahice sau despre note de degustare ale vreunui vin perfect. Este doar o simplă poveste. Despre vin, basmele vinului și mai ales despre ce se întâmplă ulterior cu acei copii ce nu s-au întâlnit cu basmul din fragedă copilărie. Cam atât. (credit imagini: arhitecturasiurbanisminromania.blogspot.com)
1 Comentariu
Lasa un raspuns
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
