A venit vremea vinului roşu. Dar atenţie la consumul acestuia! Un studiu canadian demonstrează că vinul scade riscul de a dezvolta cancerul la sân, în cazul femeilor cu o anumită mutaţie genetică, dar creşte riscul de a-l dezvolta în cazul în care la nivel celular acestea prezintă alt gen de mutaţie genetică. Cercetări medicale privind legătura dintre alcool şi cancerul la sân aduc noi perspective asupra problemei, dar riscurile de dezvoltare a acestei boli devin din ce în ce mai puţin clare. Acest studiu confirmă faptul că vinul consumat în cantităţi moderate poate proteja populaţia feminină de cancerul mamar. Dar acest lucru se întâmplă doar în cazul femeilor cu o anumită mutaţie genetică. Pe de altă parte, femeile care au un alt tip pot avea un risc crescut de dezvoltare a cancerului din cauza consumului de alcool.
Cancerul de sân este a doua cauza de deces a femeilor din Canada. Obiectivul cercetătorilor a fost de a valida raportul Fundaţie Mondiale de Cercetare a Cancerului din 2007, care a găsit o legătură convingătoare între consumul de alcool şi rata crescută şi de dezvoltare a cancerului mamar. Studiile anterioare sugerează, de asemenea, că mutaţiile genelor BRCA contribuie la creşterea riscului de dezvoltare a bolii. Genele BRCA funcţionează, în mod normal, ca supresor al tumorii, însă mutaţiile acestor gene se pot dovedi a fi dăunătoare. Aceste mutaţii sunt ereditare şi pot fi detectate doar cu ajutorul unor teste genetice.

Aceştia au descoperit că femeile cu mutaţia BRCA1 au arătat o probabilitate cu 62% mai mică de dezvoltare a cancerului de sân, în comparaţie cu restul populaţiei, în cazul în care au consumat vin o anumită perioadă de timp. Pe de altă parte, femeile cu mutaţia genetică BRCA2 au avut un risc cu 58% mai crescut de a dezvolta boala. Cercetătorii consideră că impactul pe care l-au observat se datorează prezenţei polifenolului găsit în struguri, numit resveratrol. Acesta se leagă de receptorii de estrogen şi ajută la reglarea activităţii genei mutante BRCA1, consideră cercetătorii. De asemenea, ei sunt de părere că BRCA2 nu răspunde la resveratrol. Cercetări suplimentare sunt necesare pentru a explica legătura dintre consumul de alcool şi dezvoltare cancerului mamar. Studiul a fost efectuat la centrul de cercetare din cadrul Universităţii din Montreal, Toronto şi Ottawa şi va fi publicat în „The Breast Journal”, precizează publicaţia winespectator.com.
