Şi totuşi suntem ceea ce mâncăm? A devenit un clieşeu în ultimul timp, mai ales în diferite campanii la produse alimentare. Se vorbeşte de hrană bio, de vinuri bio, chiar de un stil de viaţă bio. Alimentaţia, cantitatea de alimente, procentul de grăsimi saturate sau de legume, stilul de viaţă activ sau sedentar, stresul, toţi aceşti factori contribuie la menţinerea unei stări optime de sănătate. Nu de puţine ori, popoarele mediteraneene au fost date drept exemplu.
Alimentaţia acestora, bogată în fructe, legume, peşte, ulei de măsline, contribuie la menţinerea unei stări de sănătate corespunzătoare. Dacă ar fi să ne uităm puţin la francezi, care sunt consumatori de multe grăsimi, dar şi mari consumatori de legume, am crede că lucrurile nu stau chiar aşa. Masa lor începe, de regulă, cu o salată, asezonată fireşte cu ulei de măsline şi oţeturi aromatice. Lucrul cel mai important, porţiile de mâncare sunt modeste, punând preţ pe calitate, nu pe cantitate. Evită pe cât posibil consumul de sucuri carbogazoase, preferând apa.
Să nu înţelegem greşit, francezii nu se înfometează, mănâncă foarte uşor şi puţin cantitativ, dar mai ales mănâncă de plăcere, ei savurează mâncarea şi mai ales compania, nu se gândesc neapărat la ceea ce mănâncă şi mai ales la cât mănâncă. Au un simţ al autocontrolului fantastic. Când cred că au depăşit măsura, devin atenţi la ce sau cât consumă. Atât de simplu ! Nu-i aşa? Dar nu este aceasta singura explicaţie. Francezii sunt mari consumatori de ulei de măsline, ce are calităţi terapeutice deosebite. Până la urmă putem vorbi despre un stil de viaţă. Mergând puţin mai departe, o mâncare bună, consumată cu moderaţie, o companie plăcută şi mai ales vinul asociat corespunzător reprezintă secretul unei vieţi sănătoase! (Credit foto : luxury-paris.com)
