Boutari, companie înființată în anul 1879 în Naoussa, Grecia, este una dintre cramele reprezentative și un brand cunoscut pe întreg mapamondul. Cu o experiență de peste 130 de ani în domeniu, este un veritabil ambasador al vinului grecesc în întreaga lume. Vinurile produse de Boutari sunt exportate în peste 45 de ţări, fiind remarcate și premiate în numeroase competiţii internaţionale de vinuri.
În vizita recentă pe care am întreprins-o la câteva crama din nordul Greciei (împreună cu importatorul în România – Greka Terra), la Boutari am remarcat vinuri de calitate, cu un caracter distinct, reprezentând pe deplin potenţialul și soiul din care sunt obținute. Ar mai fi de remarcat, și nu doar în treacăt, faptul că Boutari a fost desemnată în anul 2008 crama anului în Europa, iar în anul 2011 publicația Wine&Spirits a desemnat-o crama anului 2011.
Boutari deţine şase crame în Grecia, care sunt situate în unele dintre cele mai importante regiuni vinicole din Grecia: Naoussa, Santorini, Peloponissos, Creta, Goumenissa şi Attica. De asemenea, mai deține o cramă în sudul Franței, în cea mai mare regiune de vinuri din Languedoc.
Oenologii săi au reușit să imprime vinurilor un caracter personalizat, modern, înțelegând potențialul soiurilor locale, prin cunoaşterea aprofundată a potenţialului şi caracteristicile speciale ale fiecărei regiuni. Boutari a jucat un rol important în promovarea vinurilor obținute din soiurile locale precum și în modernizarea culturii viței de vie în Grecia, prin introducerea tehnicilor și tehnologiilor de vinificație la standarde internaționale.
O primă locaţie a cramei Boutari este situată în Naoussa, una dintre cele mai frumoase regiuni din Macedonia, la poalele muntelui Vermio. Această cramă constituie un reper important în evoluţia ulterioară a companiei, ținând cont de faptul că a jucat un rol important în identitatea și istoria viticulturii în zona Naoussa și un rol decisiv nu numai în conservarea soiului local Xinomavro, dar și în promovarea acestuia și a zonei Naoussa, prin vinurile sale deosebite.
Podgoriile sale sunt situate pe pantele însorite ale muntelui Vermio, protejat de vânturile nordice reci. Precipitațiile abundente şi clima relativ rece joacă un rol benefic în dezvoltarea optimă a strugurilor de viţă de vie. Solurile sunt marnă (argilă nisipoasă), bogate în calciu, ideale pentru producerea de vinuri corpolente, bine structurate, așa cum este și soiul roșu Xinomavro, ce produce vinuri excepţionale, ce se pretează maturării și învechirii.
O altă cramă se alflă situată în zona de Goumenissa, înființată la sfârșitul anilor 1980, prin sprijinul financiar acordat producătorilor locali. Boutari produce aici un asamblaj premium din cele două soiuri locale, Xinomavro şi Negoska, obținut din struguri cultivați în condiții bio. La crama din Goumenissa, situată la nord-vest de Salonic, s-a început producția în anul 1984. Goumenissa este o regiune care a fost renumită de secole pentru vinurile sale. Din primii ani ai stăpânirii otomane, oamenii din această zonă au cultivat Xinomavro şi Negoska, pe pantele molcome ale munților şi dealuri joase din jurul oraşului.
Crama Matsa, situată în Kantza, Attica, este o podgorie istorică cu o suprafață de 12.2 ha, cultivată încă de la sfârşitul secolului al XIX-lea. În colaborare cu Boutari, Roxane Matsa, un viticultor autentic, a continuat această tradiţie, totul cu un scop bine definit: recunoaștera și păstrarea tradiției viticole din regiune.
Crama Mantinia este situată în regiunea istorică cu același nume, lucru confirmat și de descoperirile arheologice din regiune şi de varietatea de vie „Pafsanias”. În acestă regiune, compania Boutari şi-a extins prezenţa sa în 1991. Boutari a sprijinit și susținut conservarea, cultivarea și înmulțirea de la dispariţie a unuia dintre soiurile de struguri albi, care dau și numele vinului – Moschofilero.
La o altitudine de 650 de metri, vom găsi viile, care acoperă o suprafaţă de 70 de hectare. Cea mai mare parte este cultivată cu soiul local Moschofilero. Alte soiuri cultivate sunt Gewürztraminer, Chardonnay precum şi câteva soiuri greceşti.
Crama Boutari, ca promotor al dezvoltării viticulturii la standarde moderne pe întreg teritoriul Greciei, începând cu anul 1989, a jucat un rol important în dezvoltarea industriei viticole pe insula Santorini. Aflată sub cu aura magică din insula Santorini, crama sa de aici promite să fie o experienţă interesantă celor care-i calcă pragul să o viziteze.
La mijlocul anilor 1980, compania Boutari a început implicarea sa activă în culturile de vie din Santorini, una dintre podgoriile din Grrecia care nu a fost afectată de filoxeră. Podgoria are o suprafaţă de aproximativ 6 ha, și a fost plantată pentru prima dată în anul 1992, fiind situată în partea de sud, unde temperaturile sunt mai generoase și vânturile nu atât de puternice. O caracteristică interesantă în această podgorie este faptul că acesta a fost plantată cu doar 2500 butași de viţă de vie la hectar.
Cea de-a șasea cramă Boutari se află localizată în insula Creata, finalizată în anul 2004, fiind una dintre cele mai moderne dintre cramele sale. Locaţia se află în apropierea satului Skalani, la câţiva kilometri în afara centrului oraşului Heraklion, aproape de situl arheologic din Knossos. Plantarea viilor a început încă din anii 1990. Obiectivul principal al companiei Boutari a fost să stabilească bazele pentru promovarea vinului Cretan în întreaga lume, prin producţia de vinuri de înaltă calitate, într-o regiune care este renumită pentru ecosistemului său şi tradiţia viticolă de cateva mii de ani. Viile, situate la o altitudine variind între 170 şi 215 metri, pe un teren de 7 hectare, sunt îngrijite pe baza principiilor agriculturii ecologice.
Am încercat foarte succint o mică prezentare a Cramei Boutari, o cramă cu personalitate și influență în Grecia, ce sprijină atât dezvoltarea și inovarea în domeniul viniviticol cât și micii producători. Despre vinurile sale, pe care le-am testat și degustat alături de Vasilis Georgiou – oenologul celor de la Boutari, vom povesti în partea a II-a a articolului nostru. Până atunci, μια όμορφη βραδιά!
Pingback: Oenolog.ro - În Vizită la Boutari (partea a II-a)
Pingback: Oenolog.ro - Boutari Legacy 1879 Xinomavro 2007