Mar 5, 2019

0 Comentarii

Campionul Podgoriei Cotnari, De la Tradiție la Modernitate

Campionul Podgoriei Cotnari, De la Tradiție la Modernitate

Așa cum ne-au obișnuit de 7 ani încoace, Cotnari S.A. și Casa de Vinuri Cotnari au organizat și în acest an evaluarea anuală a vinurilor produse în podgoria Cotnari, la care au participat și micii producători din zonă.

Vinurile, obținute din recolta anului precedent (2018), au fost prezentate unui juriu format din degustatori autorizați, somelieri, bloggeri de vin, jurnaliști de specialitate, atenției acestora fiind supuse un număr 70 de probe.

Soiurile tradiționale podgoriei (Fetească Albă, Grasă de Cotnari, Frâncușă, Tămâioasă Românească, Busuioacă de Bohotin, Fetească Neagră) dar și cele prezentate de ceilalți producători (Sauvignon Blanc, Chardonnay) au fost jurizate atent și discutate de către cei prezenți.

Vinuri tinere, majoritatea probe de tanc, încă neîmbuteliate, au atras atenția, variantele prezentate fiind la un nivel calitativ ridicat.

Anul acesta Grasa de Cotnari a fost apreciată deopotrivă de către cei prezenți, ținând cont de condițiile prielnice existente în toamna trecută, când a fost atinsă de mucegaiul nobil.

Nivelul de aciditate foarte ridicat, complexitatea aromatică și structura vinurilor din soiul Grasă de Cotnari au fost remarcabile.

De apreciat saltul calitativ al vinurilor, per ansamblu, inclusiv la micii producători, cu un plus pentru Sauvignonul Blanc de la Casa de vinuri Vărzari.

Așadar, Grasa de Cotnari demisec, de la S.C.Cotnari S.A., a fost declarat Campionul Podgoriei Cotnari!

De remarcat, tot de la Cotnari S.A., noile vinuri spumante și petiante, care vor face senzație, cu certitudine. Vor surprinde și printr-un raport calitate/preț foarte bun (undeva până în 18 lei/st.).

Trendul impus de micile crame, cu ceva ani în urmă, a atins, inevitabil, și marii producători de vinuri, care demonstrează astăzi că au înțeles direcția pe care o au de urmat, adaptându-se din mers la cerințele pieței și ale consumatorilor.

Sunt de remarcat investițiile pe care le-au realizat în Crama Vlădoianu dar și la Crama Axinte (secția de vinuri spumante), care sunt operaționale și care vor fi dotate cu săli de prezentare și de degustare a vinurilor.

Felicitări organizatorilor pentru acest veritabil maraton al vinurilor din podgoria Cotnari, care a devenit deja tradiție pentru producătorii din acest areal vitivinicol și care a permis analiza vinurilor ce vor fi selecționate pentru îmbuteliere.

Până la urmă, cultura și civilizația românescă a pendulat permanent între cea occidentală și cea răsăriteană, între tradiție și modernitate.

Cotnari, se detașează net, printr-un puternic filon de identitate națională, dacă ținem cont numai de faptul că aici, la Cotnari S.A. și la Casa de Vinuri Cotnari, se cultivă exclusiv soiuri de struguri românești (cu voia dumneavoastră, le voi enumera încă o dată: Fetească Albă, Grasă de Cotnari, Frâncușă, Tămâioasă Românească, Busuioacă de Bohotin, Fetească Neagră), în directă consonanță cu semnificația vinului la români, cu un contur spiritual bine definit, al cărui rol ceremonial și ritual se regăsește în multitudinea de semnificații străvechi, inclusiv prin consacrarea religiei creștine.

Iată cum frumos menționează Ivan Evseev aceste aspecte în Enciclopedia simbolurilor religioase și arhetipuri culturale (Timișoara, Editura Amacord, 1999):

Vechea mentalitate românească, astfel, consideră pâinea şi vinul hrana totală. Într-o variantă a legendei despre Baba Dochia, aceasta îi cere lui Dumnezeu mâncare, înţelegând prin aceasta pâine şi vin, – ca elemente definitorii ale mâncării omului. Grija ţăranului pentru obţinerea vinului s-a concretizat în obiceiuri care au drept suport credinţa că prin crearea unui complex magico-ritual, recolta va fi influenţată, cantitatea de struguri va creşte, iar calitatea vinului obţinut va fi una dintre cele mai bune”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *