Gastronomie

Ficăţei traşi în vin, alături de Gramma Fetească Regală – sec, 2011

O tigaie tip wok, face veritabile minuni!

Mai ales în cazul ficăţeilor de pui traşi la tigaie, stropiţi neapărat cu un vin bun, românesc.

După ce spălaţi bine, bine ficăţeii de pui, îi lăsaţi să se odihnească un pic.

Ceapa o veţi aranja tăiată solzişor, călită într-un strop de ulei (2-3 linguri), peste care aruncăm ulterior şi  ficăţeii.

Apoi completăm cu vreo 2-3 ardei capia şi 2-3 ardei graşi, tocaţi binişor, roşii proaspete decojite, cu mare grijă tăiate, sare, un strop de piper, boia dulce, după gust.

La final şi nişte usturoi tocat nu trebuie să lipsească, lângă câţiva stropi de vin turnaţi în tigaie (1/2 pahar), ce vor înviora frumos preparatul nostru.

Şi să nu uităm pătrunjelul proaspăt, tocat şi presărat pe ficăţei după ce am oprit focul.

Iar ca să fie cu adevărat o masă românească, o porţie de mămăliguţă fierbinte va sta tare bine în farfurie lângă ficăţeii noştri.

O reţetă simplă, rapidă, gustoasă şi savuroasă.

Musai langă un vin premium românesc!

Şi aici ne-am gândit la o Fetească Regală, 2011, produsă de Casa Olteanu – Crama Gramma, un vin sec ce se potriveşte perfect, bine, bine răcit.

Despre Gramma – Fetească Regală sec 2011, veţi găsi mai multe repere enologice, doar cu un simplu click, exact aici.   Poftă bună!

2 Comentarii

2 Comments

  1. wolfpackcryptos.io

    iunie 5, 2019 la 8:17 PM

    352333 567534What is your most noted accomplishment. They might want good listeners rather than very good talkers. 896538

  2. agencia de viajes en managua

    iunie 7, 2019 la 10:04 AM

    263509 809409 I discovered your weblog internet site on google and check several of your early posts. Continue to keep up the quite great operate. I just additional up your RSS feed to my MSN News Reader. Seeking forward to reading more from you later on! 415531

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Înapoi