Event

Goodwine, un Regal al Vinurilor Româneşti

Postat in

Şi a fost Goodwine (18-20.11.2011), un eveniment de excepţie în lumea vinului românesc, sub cupola căruia s-au reunit majoritatea producătorilor de vinuri autohtone.

Bun gust, rafinament, vinuri mai noi sau deja consacrate pe piaţă, şi-au găsit numitorul comun sub un slogan similar cu numele festivalului: Goodwine.
Atât gourmet-ul, unde Bucătărescu s-a întrecut pe el însăşi, cât şi degustările de vinuri, desfăşurate sub baghetele unor somelieri consacraţi precum Doru Dumitrescu, Marian Timofti, Sergiu Nedelea, au îmbinat cu succes cele două elemente esenţiale, necesare unei manifestări reuşite de profil.

Acest veritabil regal al vinurilor româneşti, confirmă faptul că producătorii, de la an la an, au ridicat nivelul calitativ al producţiei autohtone, unele comparabile cu cele ale producătorilor consacraţi, cum ar fi cei din Franţa, Italia, Chile sau Africa de sud.

Vom reveni cu detalii…

2 Comentarii

Cele mai citite

Exit mobile version