Event
Follow-up conferinţa de presă – Salonul VINVEST
În 22 martie 2012, VINVEST Timişoara a organizat, la Bucuresti, o conferinţă de presă consacrată ediţiei a IX-a a Salonului Internaţional de Vinuri VINVEST Timişoara. Conferinţa, găzduită de Restaurantul Trattoria La Nostalgia (strada Primo Nebiolo, zona Kiseleff, Bucureşti), a reunit reprezentanţi ai instituţiilor partenere, autorităţi centrale, parteneri media şi jurnalişti.
Şi aceste informaţii sunt disponibile în documentul ataşat.
Salonul VINVEST reprezintă locul de întâlnire al producătorilor de vin cu serviciile conexe industriei vitivinicole, dar şi locul unde iubitorii de vin pot cunoaşte întregul proces de vinificaţie, unde publicului îi sunt prezentate, printre multe altele, secretele degustării şi asortării vinului cu preparatele culinare.
La conferinţa de presă de joi, 22 martie, au susţinut alocuţiuni:
- expert degustator Lucia Pîrvu, director VINVEST
- prof. univ. dr. Nicolai Pomohaci, membru titular al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice
- Vasile Nicolau, şef serviciu viticultură şi vinificaţie, Oficiul Naţional al Viei şi Produselor Vitivinicole (ONVPV)
- Emil Dumitru, reprezentant Organizaţia Naţională Interprofesională Vitivinicolă (ONIV)
- Ioana Anghel, PR manager Jidvei
- Mircea Jucan, special event manager Vincon Vrancea
- Nely Matran, director comunicare Asociaţia Naţională a Bucătarilor şi Cofetarilor din Turism
Detalii si mai multe imagini sunt pe www.vinvest.ro