Event

De la Ex Libris la In Vino Veritas

Întâlnire de marcă între renumitul jurnalist literar și realizator de emisiuni de televiziune culturale din Franța, Bernard Pivot, și poetul viticultor, Mircea Dinescu, în data de 31 mai 2012, la Salonul  Internațional de Carte ”BOOKFEST”, desfășurat la Centrul Expozițional ”ROMEXPO” din București, între 30 mai – 3 iunie 2012.

Momentul a fost ocazionat de lansarea de către Bernard Pivot a lucrării sale dedicate pasionaților de vinuri  ”Dictionnaire amoureux du vin”, cu prilejul participării Franței ca invitat de onoare la salonul de carte bucureștean.

Dialogul dintre cei doi literați s-a axat pe caracteristicile tradițiilor românești și franceze legate de producerea și consumul vinurilor, pornit de la degustarea câtorva soiuri prezentate de vinificatorul Denis Thomas, fondator al Societății Domeniile Viticole Franco – Române în țara noastră.

Prestigiosul jurnalist francez și poetul român au apreciat calitatea vinurilor degustate, precum și inițiativa vinificatorului francez de a produce în România atât soiuri franceze (Chardonnay, Pinot Noir, Merlot), cât și românești (Fetească Albă, Fetească Neagră, Tămâioasă).

Diferența dintre vinurile propuse spre degustare a fost dată de modalitatea de păstrare a acestora fie în cisternă, fie în baric. Realizatorul de televiziune francez a comparat vinul păstrat în cisternă cu un celibatar, în timp ce pe cel păstrat în baric cu celibatarul care se căsătorește și își pierde din defecte,  preferându-l cu siguranță pe cel de-al doilea, pe care l-a considerat mai complex și mai rafinat, cu note aromatice mai clare.

 

 Se pare că legăturile strânse dintre România și Franța nu sunt doar istorie, ci continuă să fie realitate, demonstrată și de activitatea viticolă a lui Denis Thomas în țara noastră.

Viticultura biologică și biolunară

Societatea Domeniile Viticole Franco-Române a fost înființată din dorința lui  Denis Thomas, proprietar și vinificator în Bourgogne, de a crea o plantație ecologică într-o regiune unde din soiul Pinot Noir se pot obține vinuri de nivel calitativ ridicat. După un studiu atent, alegerea sa a fost materializată în podgoria Dealu Mare din România, unde climatul continental este apropiat de cel din Burgogne și soiul consacrat pentru Pinot Noir.

Domeniul se întinde  pe mai mult de 40 de hectare situate în trei comune: Breaza, Năieni, Săhăteni, la confluența județelor Prahova și Buzău. Majoritatea viei a fost plantată  în anul 2000 cu soiuri nobile franceze și românești. Crama de vinificație a societății se află în comuna Săhăteni, județul Buzău.

Pe întreaga suprafață a domeniului este practicată cultura biolunară, concept cultural ce asociază regulile agriculturii ecologice cu influența fazelor lunii, a mișcării sale de revoluție siderale și sinodice. Scopul acestui tip de cultură este, potrivit producătorului, de a favoriza respectul pentru mediu și de a permite dezvoltarea biodiversității vegetale, animale și microbiene, utilizând forțele naturale. Gama de vinuri ecologice este compusă din Pinot Noir, Chardonnay – ambele purtând denumirea de ”Crai Nou”-, Fetească Neagră, Merlot și Riesling.

 

 

Click pentru a comenta

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Înapoi