Opţiunea perfectă a americanilor, care astăzi îşi sărbătoresc ziua naţională – 4 iulie, de a îmbina spectaculoasele focuri de artificii în roşu, alb şi albastru, a fost găsită.
Această opţiunea ar putea fi o şampanie, American Chandon (în ediţie limitată), întruchipată într-o sticlă albă, elegantă, înfăşurată în dungi roşi şi albastre (ce aduc aminte de culori steagului american).
Sticlele (de 187 de mililitri sau 750 de mililitri) sunt umplute cu o şampanie brut clasic, un vin spumant puternic perlat, realizat de renumitul producător francez Chandon, în cea mai mare parte din struguri chardonnay, fapt ce-i asigură o explozie curată de aromă de măr verde, prospeţime şi vigoare.
Proiectată de Butterfly Cannon, sticla de vară American Chandon este un tribut adus special acestei zile de sărbătoare pentru SUA, cu sprijinul prietenilor de peste oceanul Atlantic, ambele ţări sărbătorind relativ aproape zilele naţionale .
În timp ce pentru sărbătoarea din 4 iulie sticla de şampanie poartă un nume mai mult decât sugestiv – American, acest vin spumant ar putea la fel de bine pereche (ţinând cont de culorile imprimate pe sticlă), pentru sărbătorirea zilei naţionale a Franţei, pe 14 iulie.
God Bless America!