Event

10 ani de VINVEST

Postat in

Au început pregătirile pentru a sărbători împreună 10 ani de VINVEST! Ediţia aniversară a Salonului Internaţional de Vinuri VINVEST va fi una specială, de aceea motoarele au fost turate la maxim de pe-acum. Data Salonului a fost deja stabilită: 19-21 aprilie 2013, şi, aşa cum cere deja tradiţia, se va adresa atât profesioniştilor din domeniu, cât şi publicului larg, iubitor de vin.

VINVEST este cea mai cuprinzătoare manifestare din România dedicată industriei vitivinicole, unde reprezentanții de marcă ai acestui segment își promovează produsele atât în fața cunoscătorilor și amatorilor de vin, cât și a celor care vor să descopere soiuri românești și internaționale, să afle cum se degustă corect un vin, care îi sunt calitățile sau cum se asociază vinul cu mâncărurile preferate.

Din programul salonului nu vor lipsi lansările de vinuri, de publicaţii de specialitate, precum și tombole, concursuri și multe alte surprize.

Experţi degustători, membrii ai Asociaţiei Degustătorilor Autorizaţi din România (ADAR) şi somelieri vor fi prezenţi în Salon pentru a prezenta publicului arta degustării vinului şi totodată asocierea cu meniurile.

Un alt eveniment important este și Concursul Național de Vinuri și Băuturi Alcoolice VINVEST, organizat în perioada 16-18 aprilie 2013. Fiind una din puținele competiții care a reușit să-și păstreze continuitatea și să respecte reglementarile impuse de Organizația Internațională a Viei și Vinului (OIV), Concursul VINVEST ramâne un reper în promovarea vinului și băuturilor alcoolice de calitate.

Vă așteptăm să fiţi alături de noi şi de această dată, în perioada 19 – 21 aprilie 2013 la Centrul Regional de Afaceri, pentru a transforma încă o dată Timișoara, în Capitala Vinului!

 

ing. Lucia Pirvu, Director VINVEST

www.vinvest.ro

 

Click pentru a comenta

Cele mai citite

Exit mobile version