Evenimente

Ziua Recoltei la Aliman

Postat in

Așa cum ne-am obișnuit de 5 ani încoace, ultima vineri din luna septembrie a fost marcată simbolic și anul acesta la Aliman, în Dobrogea, prin a 5-a ediție a serbării câmpenești Ziua Recoltei 2013, fiind o veritabilă degustare de vinuri alături de prietenii ALIRA, parteneri și colaboratori, numeroși jurnaliști ai presei scrise, TV și online, reprezentanți ai misiunilor diplomatice la București, precum și alte personalități, artiști și oameni de afaceri, iubitori de vinuri nobile și tradiții dobrogene.

Portofoliul de vinuri ALIRA, reprezentat bine la nivel național, a fost la înălțime și de data aceasta: ALIRA Merlot 2009; ALIRA Cabernet Sauvignon 2010; ALIRA Tribun 2011 un cupaj din cele trei soiuri Merlot, Cabernet Sauvignon și Fetească Neagră; ALIRA Fetească Neagră 2011 și ALIRA Rose 2012.

Așa cum declara Ghenadie Bobeică, General Manager, WineRo, producătorul vinurilor ALIRA „…suntem în cel mai frumos anotimp al anului, cel al recoltelor, și momentul când toată munca noastră de peste an își arată roadele. Iar în anul 2013 ne mândrim cu struguri de o calitate pe măsura efortului depus în întreținerea viei. Anul acesta beneficiem de o vița de vie mai matură, ceea ce va aduce un plus de complexitate și rafinament, sortimentelor realizate de noi în anul 2013. Anul 2014 îl vom începe la superlativ cu al doilea Rose produs la Aliman.

Compania WineRo s-a înființat în 2006, an în care a achiziționat teren la Aliman, în județul Constanța. Aici au fost plantate 80 de ha cu soiul românesc Fetească Neagră și soiurile internaționale Merlot și Cabernet Sauvignon. Investiția în achiziții și plantări a fost de 2,6 mil. Euro.

În septembrie 2010 a fost lansat primul vin produs de WineRo, ALIRA – realizat din struguri Merlot din prima recoltă, cea a anului 2009. Urmează construcția cramei, ce se va realiza pe dealul de la Rasova, loc de unde va veghea curgerea molcomă a Dunării spre vărsare.

Despre vinurle sale, mai reamintim faptul că, la sfârșitul anului 2012, WineRo a lansat al doilea vin din gamă – ALIRA Tribun 2011, un cupaj prietenos din Merlot, Cabernet Sauvignon și Fetească Neagră. Anul acesta, în luna martie, gama a fost completată cu alte premiere: ALIRA Rose 2012, ALIRA Cabernet Sauvignon 2010 și ALIRA Fetească Neagră 2011. Pe lânga succesul cunoscut de vinurile Alira pe piața locală, acestea se bucură de o apreciere din ce în ce mai mare și la export în țări precum: Austria, Cehia, China, Germania si Ungaria.

Cei ce au avut prilejul să participe la Ziua Recoltei, au fost întâmpinați, pe lângă preparatele tradiționale dobrogene, de nelipsita plăcintă, ce a fost pe gustul celor prezenți (alături de vinurile roșii, cum altfel!).

Să nu mai pomenim despre pastrama de berbecuț și frigăruile pe grătar, mustul și mai ales voia bună, de care s-au ocupat cei de la Ansamblul folcloric Dobrogeanca, completați de un grup de dansatori mexicani aduși de către vecinii de la Domeniile Ostrov precum și de muzică autentică maramureșeană.

Și să mai reamintim că ziua ni s-a părut prea scurtă? Că timpul a trecut atât de repede? Cert este că totul a fost o reușită, o reîntânire cu prieteni mai vechi sau mai noi, unde voia bună și un pahar de must au fost primadonele acestei zile superbe de tomană la Aliman! Mai multe imagini găsiți aici.

1 Comentariu

Cele mai citite

Exit mobile version