În perioada 6-9 iunie, la Sala Palatului din București, se va desfăşura cea de-a treia ediţie a Salonului Naţional de Vinuri al României VINTEST (fratele mai mic al Salonului Internațional de vinuri Vinvest, Timișoara). Concomitent cu Salonul de Vinuri va avea loc şi cel de-al 36-lea Congres al Organizaţiei Internaţionale a Viei şi Vinului, la 45 de ani de la primul eveniment de acest gen organizat în ţara noastră. Cele două manifestări marchează astfel o perioadă plină de evenimente, în care vinurile, producătorii şi accesoriile vinului vor fi în atenție și în prim plan.
În cadrul Salonului de Vinuri Româneşti VINTEST, timp de 3 zile, toți iubitorii vinului vor avea posibilitatea să deguste gratuit sutele de vinuri expuse de producătorii români și de cramele din străinătate. Pentru a înțelege mai bine care este secretul îmbinării vinului cu mâncarea, experți degustători, membri ai Asociației Degustătorilor Autorizați din România (ADAR) precum și numeroși somelieri vor prezenta publicului prezent arta degustării vinului și totodată asocierea cu diferite meniuri și preparate gastronomice.
Tocmai de aceea, gastronomia va avea din nou un loc special, vor exista numeroase demonstrații culinare, direct sub privirile vizitatorilor. Din program nu vor lipsi nici lansările unor publicații de specialitate, tombole și concursuri. Evenimentele speciale sunt parte integrantă în cadrul programului de promovare al salonului, fiind organizate numeroase degustări de vinuri românești, la care invitați speciali vor fi ambasadori, manageri ai companiilor de top, personalități culturale, reprezentanți ai autorităților locale și jurnaliști.