Evenimente
(P) VINVEST Timișoara 2014 Salonul Internațional de Vinuri
VINVEST Timișoara, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură împreună cu Asociația Degustătorilor Autorizați din România organizează cea de-a 11-a ediție a Salonului Internațional de Vinuri VINVEST, care va avea loc în perioada 11-13 aprilie 2014, la Centrul Regional de Afaceri Timiș. Evenimentul se adresează producătorilor și distribuitorilor de vin, utilaje de vinificație, accesorii de vin, precum și editurilor dedicate literaturii de specialitate, din țară și străinătate.
În dorința de a deschide noi punți de comunicare între consumatorii vinului românesc și internațional și având convingerea că această nobilă licoare reprezintă cel mai bun liant între suflete, VINVEST își propune ca, anul acesta, pe parcursul întregii perioade a Salonului,să organizeze o serie de evenimente, reunite sub genericul „Zilele Vinului, Gastronomiei și Culturii Europene”.
Participanții la VINVEST 2014 Timișoara se întâlnesc față în față cu oameni de afaceri, reprezentanți HoReCa, consumatori, autorități locale și jurnaliști. Organizarea Zilelor Vinului, Gastronomiei și Culturii Europene va atrage un număr semnificativ de vizitatori, o creștere a vânzărilor, promovarea evenimentului realizându-se și prin intermediul ambasadelor/consulatelor partenere.
Prezența Asociației Presei Agricole din România recunoscută de către Federația Europeană a Presei Agricole le oferă expozanților șansa de a transmite informații către 40 de jurnaliști specializați în presa agricolă națională, dar și către ceilalți membri ai Federației.
Promovarea punctelor turistice de degustare a tuturor cramelor va fi realizată prin intermediul Televiziunii Naționale de Turism Travel Mix, prezentă pe toată perioada salonului și implicit prin emisiunea Savureaza Romania, realizată în parteneriat cu agenția de turism Accent Travel, Nelstill, Rabitt Media și Editura Litera.
Expozanții au ocazia să construiască relații de afaceri cu importatorii și cu firmele din industria vitivinicolă, să intre în contact cu piața internațională de vin, utilaje, specialiști străini, și, nu în ultimul rând, să întâlnească consumatorul final. Publicul vizitator este format din cunoscători ai vinului, însemnând un public cu gusturi educate, dornic de a testa noi mărci de vinuri, dar și de a încerca diferite produse și servicii.
Unul dintre obiectivele organizării evenimentului cu o săptămână înainte de Sărbătorile Pascale este creșterea semnificativă a vânzărilor, expozanții VINVEST 2014 având oportunitatea de a-și îmbogăți imaginea și de a-și dezvolta afacerea. Pe suprafața de 1000 de metri pătrați ai spațiului expozițional, vizitatorii se pot informa în legătură cu ultimele apariții de mărci de vin, pot fi inițiați de către specialiști in arta degustării vinului, pot degusta vinuri românești și internaționale medaliate, pot fi informați de către somelieri din diferite organizații cum se asociază vinul cu mâncarea, vizitatorii pot gusta și admira diverse produse culinare preparate de către maeștri bucătari. De asemenea, vor avea ocazia să cunoască în detaliu oferta de turism viticol a cramelor românești.
Cu ocazia organizării Zilelor Vinului, Gastronomiei și Culturii Europene, vizitatorii vor putea participa la toate activitățile de degustare a vinurilor și a produselor specifice țărilor partenere, precum și la diferite evenimente culturale. VINVEST 2014 respectă tradiția împământenită de zece ediții încoace – în fiecare an, evenimentul are loc în apropierea Sărbătorilor Pascale, când oamenii de obicei cumpără vinul și celelalte produse nelipsite de pe mesele tradiționale.
Echipa VINVEST este coordonată de către Lucia Pîrvu, director, vicepreședinte relații și imagine al Asociației Degustătorilor Autorizați din România, expert degustător, cu o experiență de 30 de ani în domeniul vitivinicol, membru al mai multor jurii de degustare naționale și internaționale.