Evenimente

La Strugurit de 6 ani Împreună

În luna septembrie, în fiecare an, la Domeniile Sâmburești se adună zeci de copii, alături de părinții lor și binecuvântează recolta de struguri.

Timp de aproape o oră, în via de pe deal domnește bucuria: se aud glasuri de copii, se aleargă, se numără găleți și se mănâncă struguri. La final, copiii sunt răsplătiți pentru munca lor și învață astfel importanța muncii lor, aceasta fiind, poate, cea mai frumoasă lecție de la Sâmburești.

la-strugurit-2014-high-res-22După ce revin din vie, merg în fabrică unde află tot procesul tehnologic de producere a vinului, cum se păstrează și cum se îmbuteliează pentru a ajunge pe mesele de sărbătoare.

Această tradiție pe care o întreținem cu mare drag la Sâmburești este așteptată de copii și de părinți deopotrivă și cei șase ani de când ne vedem într-o sâmbătă cu vreme bună stau mărturie că este o experiență de neuitat. Copiii au crescut sub ochii noștri și am primit generații noi de ”struguritori”.

Și în acest an am fost în compania a peste 200 de persoane angajați, colaboratori, parteneri și prieteni ai grupului Valvis Holding. Am fost onorați și în acest an cu prezența Excelenței sale, Ambasadorul Elveției în România, Jean-Hubert Lebet și familia sa.

la-strugurit-2014-high-res-97Vom continua tradiția „struguritului” de la Domeniile Sâmburești și în anul viitor și le mulțumim celor prezenți pentru ziua deosebită petrecută împreună. Domeniile Samburesti este o divizie a holdingului Valvis Holding, incepand cu 2005 si exploateaza aproximativ 500 de hectare de vie.

Gamele de vinuri comercializate de podgoriile Domeniile Samburesti sunt: Samburelul de Olt – vinuri din categoria consummer, Domeniile Samburesti – vinuri premium destinate marilor retaileri si Chateau Valvis – vinuri de colectie, prezente doar in Horeca sau in magazinele specializate.

Click pentru a comenta

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Înapoi