Miercuri, 27 februarie, a avut loc prima întâlnire pe anul 2013 a membrilor Legatului Bucureşti, ce aparţin de Confreria “Cavalerii Vinului” (despre O.E.V.E. aflaţi mai multe aici). Pornind de la deviza şi conceptul de baza al cavalerilor vinului: “Abia dupa ce ai învins invidia şi începi să te implici pentru alţii, devii cu adevărat un om nobil”, întâlnirea s-a desfăşurat într-o atmosferă cavalerească şi un ambient prietenos, mai exact la Restaurantul Rossetya, aici fiind degustate o serie de vinuri selecţionate de judex Cătălin Păduraru (dintre care amintim un Prosecco Villa Sandi, Muscat şi Rose de la Domeniile Ostrov, Terra Romana Milenium Alb de la S.E.R.V.E., Paul Jaboulet Parallele 45- Cotes du Rhone Rouge, Ca dei Frati – Ronchedone 2010, Arnaldo Caprai -Rosso Montefalco 2008).
Despre vinuri putem spune că s-au prezentat bine, admirabil chiar, fiind şi câteva surprize. Aici mă gândesc în primul rând la Muscatul Ottonel sec 2011 de la Domeniile Ostrov, un vin prin care se observă o ridicare de ştachetă şi un progres calitativ considerabil al producătorului, un Muscat Ottonel vinificat în sec, ce reuşeşte să te cucerească din prima, rafinat, elegant, discret, misterios pe alocuri şi despre care vom mai povesti.
Dintre vinurile străine, asamblajul (65% Sangiovese, 15% Sagrantino, 10% Merlot, 10% Cabernet Sauvignon), regăsit în Arnaldo Caprai -Rosso Montefalco 2008, a fost cel care m-a impresionat în mod deosebit, un nas fermecător, pătrunzător, intens, ce aminteşte de fructele de pădure. Nici Paul Jaboulet Parallele 45- Cotes du Rhone Rouge nu a fost mai prejos (cu Shiraz şi Grenache în cupaj), un vin sec, cu note de fructe confiate, picant pe alocuri, fin şi chiar intrigant de la tanini încă zburdalnici.
Nici celelate vinuri nu s-au prezentat mai puţin onorabil, Terra Romana Milenium Alb 2011 de la S.E.R.V.E. neavând nevoie de nicio prezentare, decât de o asociere culinară pe măsură, reuşită perfect prin blinelele ruşeşti cu somon afumat şi icre roşii. La Ca dei Frati – Ronchedone 2010, tot un asablaj, din soiurile Marzemino, Sangiovese şi Cabernet Sauvignon, am remarcat că este un vin mai complex, încă neevoluat dar cu ceva potenţial peste vreo 2-3 ani, fiind definit de note intense de afine, fructe de pădure, vișine coapte, prune uscate, magiun, ce s-a asociat perfect cu o pulpă de raţă la garniţă.
Chiar dacă poate părea oarecum ieşit din tipar, la desert, rose-ul de la Domeniile Ostrov, ce-şi are originile 100% în merlot, vinificat în sec, s-a asociat perfect cu o plăcintă de brânză, stropită cu smântână şi asezonată cu dulceaţă de afine. Notele olfactive şi gustative ale rose-ului, ce aduc cu frăguţele de pădure, căpşuni şi afine, s-au completat excelent cu un desert simplu şi gustos. Despre vinuri vom povesti mai pe larg în articolele noastre viitoare.
Ca o concluzie generală, o seară reuşită, elegantă, lângă oameni şi pasionaţi de vin ce doresc promovarea artei, culturii şi civilizaţiei vinului, într-un mod cât se poate de frumos, existând multe proiecte ce vor avea ca finalitate un singur scop comun, ce-i animă deopotrivă pe aceştia: implicarea pentru cauze nobile, pentru alţii, exact cum stă bine scris în deviza cavalerilor vinului. In honorem dei et in honorem vini!