Devenită deja tradiție, pentru al treilea an consecutiv, producătorul de vinuri S.C. Cotnari S.A. a organizat spre finalul lunii februarie competiția „Campionul Podgoriei Cotnari”, eveniment la care au fost invitați peste 30 de specialiști, producători, jurnaliști și bloggeri de vin, ce au avut de analizat și jurizat aproximativ 58 de vinuri din recolta anului 2014, produse în această podgorie.
Plecând de la obiectivul principal al acestei întâlniri, respectiv desemnarea celor mai reușite vinuri produse de producătorul S.C. Cotnari S.A., dar și de către ceilalți producători din zona D.O.C. Cotnari, am remarcat în acest an un progres și o tendință interesantă în vinificația soiurilor de vinuri românești cultivate aici (să nu uităm faptul că la Cotnari regăsim exclusiv soiuri românești de struguri: Tămâioasă Românească, Grasă de Cotnari, Busuioacă de Bohotin, Frâncușă, Fetească Albă, Fetească Neagră).
Prin folosirea de drojdii selecționate și alte upgrade-uri moderne de vinificație, vinurile din recolta 2014 produse de S.C. Cotnari S.A. și Casa de Vinuri Cotnari (divizia premium a producătorului moldav) încep să se schimbe, să arate mai pe gustul consumatorului actual, surprinzînd prin prospețime, arome intense și o tentă discretă spre lume nouă.
Lăsând deoparte mici controverse legate de tipicitatea soiului vs. cerințele pieței (consumatorului) se pare că cea de-a doua tendință a fost cea care a reușit să se impună și să fie aleasă din majoritatea probelor prezentate spre evaluare și degustare.
Și am remarca la Tămâioasa Românească 2014 sec, gama Colocviu (Colocviu la Roma), produsă de Casa de Vinuri Cotnari, prospețimea, aromele persistente dar mai ales tendința de a avea note crocante, explozive pe alocuri, aspect ce surprinde plăcut și va face deliciul celor ce vor savura din picăturile Campionului Podgoriei Cotnari. Să menționăm faptul că în plantațiile de Tămâioasă Românească, anul trecut, s-a depus o muncă titanică de identificare a vițelor cu potențial pentru obținerea unui vin cu asemenea caracteristici, iar suprafața pe care s-au căutat efectiv butașii a fost de vreo 700 de ha.
Nici Busuioaca de Bohotin 2014 sec, tot gama Colocviu (Colocviu la Paris), produsă de Casa de Vinuri Cotnari, nu a fost lăsată de capul ei, iar cei doi vinificatori (Viorel Andronic și George Maluțan) au reușit să obțină un vin ce se aseamănă mult cu cele produse în Alsacia, arome delicate dar pătrunzătoare, aciditate ridicată ce-l susține excelent, iar gustativ, cu fructe care-ți învăluie plăcut palatinul, tente minerale, crispy pe alocuri și un final lung elegant.
Frâncușa s-a prezentat ca de obicei zglobie, cu arome de strugure bine copt, mai ales printr-o inconfundabilă notă de prospețime și fructuozitate. Nici Grasa de Cotnari, dacă ne referim acum la vinurile cu rest de zahăr, pe nedrept evitate de către unii consumatori (mai ales dacă ținem cont că merg excelent când le asociem cu preparate de desert) s-a dovedit a fi în parametri promițători, anul trecut fiind un an bun pentru podgoria Cotnari, mai ploios și răcoros la începutul verii și mai călduros spre final și începutul toamnei.
Ar mai fi de remarcat și Feteasca Neagră, atât cea de pe gama Domenii a Casei de Vinuri Cotnari dar mai ales Castel Vlădoianu 2011, o Fetească Neagră baricată, cu taninuri fine, delicate, arome expresive, un vin care va fi cu siguranță o surpriză când va fi lansat (probabil în toamna acestui an). Iar dacă tot pomeneam de suprize, ar mai fi una și anume lansarea unor vinuri spumante din soiuri precum Frâncușă, Tămâioasa Românească, Busuioaca de Bohotin și Fetească Neagră (vinificată roze). Pe mine m-a impresionat Feteasca Neagră roze și Busuioaca, ca bază pentru vinurile spumante, regăsind fruct, aciditate, 11 – 11,5% alcool, perfect pentru frizzante sau un spumant.
Așadar lucrurile se mișcă în bine pe la Cotnari, iar pe segmentul premium, respectiv Casa de Vinuri Cotnari, vom avea câteva vinuri care vor face senzație anul acesta. Să revedem și lista vinurilor selecționate în urma evaluării din 21 februarie a.c.:
„Campionul Podgoriei Cotnari ” – TĂMÂIOASĂ ROMÂNEASCĂ 2014 – COLOCVIU LA ROMA – CASA DE VINURI COTNARI
–Fetească Albă sec – CASA DE VINURI COTNARI
–Chardonnay – CASA VĂRZARI
–Frâncuță –S.C. COTNARI S.A.
–Aligote – CASA BILIUS
–Grasă de Cotnari demidulce – S.C. COTNARI S.A.
–Grasă de Cotnari sec – CASA DE VINURI COTNARI
–Busuioacă de Bohotin sec – CASA DE VINURI COTNARI
–Fetească Albă demidulce – S.C. COTNARI S.A.
–Tămâioasă Românească dulce – S.C. COTNARI S.A.
–Fetească Neagră sec – CASA DE VINURI COTNARI.