Concursul de Vinuri Roze, din recolta anului precedent, a ajuns la a 5-a ediție. Ca în fiecare an, acest concurs e susținut în data de 14 mai. Așa va fi și anul acesta!
Locul desfășurării: Casa Comana Resort.
Organizatorii celei de a 5-a ediții sunt: Răzvan, Iulian și Laurentiu.
Ca în fiecare an, concursul constă în degustarea probelor în 3 tururi, plecând de la 16 vinuri selectate, vinuri îmbuteliate din ultima recolta, cu pret de raft intre 22 si 60 de lei.
Turul 2: cu 8 probe ramase in concurs si apoi, finala de 3 probe.
Anul acesta (pe lângă recunoașterea dată de cei 21 de jurați), articole detaliate pe cele 3 bloguri, comunicarea interactivă pe Facebook și articolul din revista Vinul.ro, premiul pentru câștigătorul Centurii Roze va fi listarea în mai multe restaurante din Bucuresti*, două restaurante din Brăila** si două restaurante din Slatina***, pe perioada 1 iunie- 30 noiembrie 2017.
Locul doi va primi produse de vinificare de la unul din sponsorii concursului, iar locul 3… întreaga noastra recunoastere, consideratie, fotografii si multe felicitari.
Corpul de jurati este format din cunoscute personalitati din lumea vinului, critici de vin, membri ADAR, jurnalisti, bloggeri de vin, proprietari de restaurante, distribuitori de vinuri, manageri de magazine de vinuri și pasionați de vinuri.
Până în prezent au fost degustate mai mult de 30 de vinuri pentru a identifica cele 16 participante, iar selecția continuă până la 28 aprilie.
Întreaga acțiune se înscrie într-un program de încurajare și promovare a consumului vinului de calitate, dând un semnal și încercând să formeze un trend asupra vinurilor ce merită a fi consumate în vara anului 2017.
(articol si imagini preluate de la Răzvan/vin2.ro)