Straine

Rothschild îşi Dezvoltă un Domeniu în China

Mulţi dintre cei care cred despre un vin celebru că ar diferi cumva de cel original,  mai ales că va fi produs din strugurii cultivaţi în China, se înşeală amarnic. Iar în China, conform prognozelor unanim acceptate,  cererea locală va depăşi consumul estimatt.   De aceea, renumitul producător francez Domaines Barons de Rothschild (Lafite) este cu un pas înaintea tuturor, investind în plantarea soiurilor Cabernet Sauvignon şi Syrah în această ţară. Renumitul vinificator francez a dobândit o proprietate cu o suprafaţă de 25 de ha în provincia Shandong, care este la o distanţă de aproximativ 300 km faţă de Beijing, Shandong fiind o zonă ce are o veche tradiţie şi o istorie pe măsură în domeniul viticulturii, oferind condiţii pedo-climatice similare zonei Bordeaux.

Arheologii de la Universitatea din Shandong au datat originile strugurilor chinezeşti ca având o vechime de peste 4600 de ani, provincia fiind regiunea de top din China în care se produce vin, asta într-o ţară a cărei producție totală a fost 1.14 miliarde USD, numai în primul trimestru al anului 2011.

Baronul Eric de Rothschild, cel care a preluat conducerea Lafite în anul 1974, precizează: „eu sunt foarte bucuros să dezvolt o cultură de vie într-o ţară în care interesul pentru vinurile fine este în creştere, în fiecare an. Este deosebit de interesant să particip la crearea unui vin chinezesc excepțional”.

Lafite a demarat proiectul încă din anul 2008, în parteneriat cu CITIC Group, o companie de investiţii deţinută de către statul chinez.  Se speră să fie gata construcţia cramei până la sfârșitul acestui an, iar vinurile produse aici vor fi lansate în anul 2015.

Şi un lucru deloc de neglijat. Deja şi altor nume de marcă din domeniu, precum producătorului francez Moët Hennessy,  le surâde ideea de a face vin în China.

Celebri producători francezi de vinuri se pare că şi-au învăţat repede lecţia şi dau ascultare unui vechi proverb chinezesc: „Vinul bun se bea cu paharul cel mic, învăţătura cea bună cu paharul cel mare.” Mai ales că-i vor învăţa pe chinezi să producă vinuri.  Şi nu orice vinuri!

5 Comentarii

5 Comments

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Înapoi