Aug 1, 2016

0 Comentarii

Domaine Lafage Cote Floral Blanc 2014

Domaine Lafage Cote Floral Blanc 2014

Amplasată pe dealurile de la poalele munţilor Pirinei, crama Domaine Lafage are o istorie şi o vechime de şase generaţii. Jean Marc şi Eliane Lafage sunt în prezent proprietarii acestui domeniu, cei care duc mai departe tradiţia familiei de a produce vinuri de calitate.

Viile din zona Cote Floral au parte fecvent de curenţi de aer reci, ce adie dinspre zona înaltă a Pirineilor, dar şi de un substrat în sol format din argilă şi roci calcaroase, ce asigură o mineralitate interesantă vinurilor. Temperaturile mai reci asigură o aciditate mai ridicată, perfectă pentru un vin de vară cum este şi Domaine Lafage Côté Floral Blanc 2014.

oenolog.ro Domaine Lafage Cote Florale 2014 Cotes du RhoneVinul este unul alb, sec, ce are la bază un asamblaj din două soiuri: Muscat Blanc şi Viognier. Combinaţia dintre cele două soiuri este savuroasă şi surprinzătoare. Avem un nas atrăgător cu arome de trandafiri, lychee, iasomie, coajă de portocale, flori de vară şi note vegetale ierboase.

Gustativ avem citricele care sunt dominante (lime, mandarine) dar şi mere verzi cât cuprinde. Final lung, fructat, crocant, cu tuşe minerale plăcute, completat de un bun echilibru între alcool şi aciditate. Pe canicula asta, savurat mai pe înserat, în jurul cuptorului de pizza, nici nu-ţi dai seama când se evaporă din sticlă!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *