Feb 3, 2015

0 Comentarii

Chateau la Verriere Sauvignon Blanc 2013

Chateau la Verriere Sauvignon Blanc 2013

Chateau la Verriere, un producător pentru care distrugerea totală a viilor în secolul al XIX-lea (din cauza filoxerei) a însemnat o muncă asiduă de refacere a parcelelor cu vie, a reușit să obțină în timp, peste ani, o podgorie capabilă să producă vinuri de înaltă calitate.

Crama, care gestionează în prezent o suprafață de 60 de ha de vie selecționată, dispune astăzi de toate facilitățile moderne atât de necesare obținerii unor vinuri de înaltă calitate, producând unele vinuri albe deosebite, chiar în fieful emblematic al vinurilor roșii din regiunea Bordeaux.Chateau La Verriere 2013

Chateau la Verriere Sauvignon Blanc 2013 este un vin alb sec, ce se prezintă cu o culoare galben pai deschis, cu inflexiuni verzui pe marginea paharului, limpede, cristalin.

Aromele olfactive sunt intense, directe și dezvoltă un registru bogat, în care regăsim dominant note de flori de soc, note ierboase (fân proaspăt cosit) și ceva citrice.

Gustativ surprinde prin aciditatea ridicată, notele fructate, aromele intense ale citricelor, grappefruit-ul discret și finalul lung, persistent iar alcoolul bine integrat.

Un Sauvignon Blanc clasic, ce poate fi asociat cu aperitive, pui, pește. I-am acordat 86p.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *