Apr 24, 2015

0 Comentarii

Budureasca Fetească Neagră Demisec 2013

Budureasca Fetească Neagră Demisec 2013

Din Fetească Neagră, soi vechi autohton, se produc vinuri de bună calitate dar şi de o particularitate distinctă, unanim apreciată atât de către specialişti dar şi de către consumatorii obişnuiţi.

La Budureasca, unde viile sunt plantate în zona colinară Dealu Mare, viile sunt aşezate pentru o expoziţie predominant sudică, astfel încât soarele să le dezmierde cu razele sale cât mai mult timp, pentru obţinerea unor struguri de calitate.

Budureasca Fetească Neagră demisec 2013 este un vin ce se prezintă cu o culoare roşu rubiniu, completat de accente violacee pe pahar, limpede, vinificatorulBudureasca Feteasca Neagra 2013 demisec Stephen Donnelly folosind pentru obținerea acestuia preparate enzimatice selecţionate pentru fermentare (drojdii selecţionate), apoi o macerare prelungită după sfârşitul fermentaţiei alcoolice, tocmai pentru a extrage cât mai mult din struguri.

Nasul se lasă încet descoperit, se deschide bine dacă vinul se va servi la o temperatură ceva mai ridicată, de 19-20 grade C, aromele sale exprimând prună uscată, fructe roşii, condimente, ce alternează discret şi echilibrat.

Gustativ regăsim aceeleaşi prune, coacăze negre, nuci, note uşor picante, ce se mixează frumos. Taninii sunt discreţi, fiind un vin ce se apropie de tipicitatea soiului. Asociat cu preparate din carne roşie sau vânat va fi un partener de cursă lungă. Îl găsiți prin Billa, la vreo 25 lei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *