Jun 5, 2012

0 Comentarii

International Wine Contest Bucharest 2012 – premiere absolute si recorduri de participare

Între 7 şi 10 iunie 2012, Bucureştiul va deveni o veritabilă capitală europeană şi mondială a vinurilor. Numeroşi producători de renume din ţară şi din ţări cu tradiţie în domeniu, s-au înscris la International Wine Contest Bucharest 2012 (click aici), un concurs ce deja şi-a căpătat o notorietate internaţională, fiind partener al prestigioasei publicatii  Global Wine & Spirits.

Pentru prima data in istoria concursului, se va organiza un traseu deschis publicului care va putea vedea juriul in timpul examinarii probelor. Transparenta este asigurata si la propriu, de un perete special de plexiglass.

Se asteapta ca si la aceasta editie, numarul probelor inscrise in Concurs sa-l depaseasca pe cel din anul trecut. Tinta pe termen mediu si lung este impunerea Int’l Wine Contest Bucharest ca una dintre cele mai puternice competitii de profil din aceasta parte a lumii.

Microstanduri cu expunere si degustari asistate de membrii ADAR. Degustatori certificati vor fi alaturi de cei interesati intr-o experienta aparte, de cunoastere dar si de bucurie senzoriala, la standurile de prezentare ale operatorilor din domeniu, producatori sau importatori.Pe parcursul celor 4 zile de concurs, vor fi organizate, in paralel, degustari, evenimente sustinute de firme din industrie si simpozionul ADAR cu tema Vinuri romanesti premiate la Concours Mondial du Vin Bruxelles 2012.

De la toate acestea, imagini si comentarii live, prin intermediul televiziunii on-line   YOUSTREAM.ro (Youstream.ro este platforma oficiala de emisie video live a Concursului International de Vinuri Bucuresti 2012 – IWCB 2012).

Gazda a acestor transmisiuni va fi Cosmin Tudoran, „wine enthousiast”, comunicator si artist indragit de public. Int’l Wine Contest Bucharest 2012 deschide un nou drum al comunicarii intre specialisti si iubitorii vinului. Youstream.ro este un serviciu dezvoltat de echipa E-Studio Design & Development cu 11 ani de experienta in web design si domenii conexe.

Vom reveni şi vă vom ţine la curent cu toate noutăţile şi detaliile de pe parcursul desfăşurării concursului şi, bineînţeles, cu rezultatele obţinute de participanţi.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *