Aug 21, 2012

0 Comentarii

Chateau Valvis Chardonnay sec 2010

Probabil este problemă de gust, la prima vedere, dar pe piaţa vinurilor româneşti, vinurile din soiul nobil de struguri Chardonnay, din păcate, “nu prea au prins” (asta ca să mă exprim mai direct).

Sauvignonul Blanc este cel mai vândut dintre vinurile albe (şi aici nu vorbim despre cupaje sau asamblaje), vorbim strict de vinuri obţinute numai dintr-un singur soi de struguri.

Chardonnayul, pe nedrept tratat cu o oarecare reticenţă,  sperăm ca va începe să cucerească, treptat, inimile şi gusturile românilor, că oamenii vor descoperii şi altceva, comparativ cu ce s-au obişnuit până acum, bineînţeles, dacă au dorinţa de a experimenta şi de a-l asocia corespunzător din punct de vedere culinar.

Vinul produs din strugurii Chardonnay este un vin mai select, ce merită degustat pe îndelete, într-un cadru aparte şi într-o companie pe măsură.  Majoritatea producătorilor români, mai mari sau mai mici, au în portofoliul lor vinuri din soiul Chardonnay. Mai reuşite, mai pretenţioase, unele mai directe, altele mai complexe. Cum spuneam la început, e problemă de gust, de cât timp a fost baricat vinul, ce anume a urmărit enologul să obţină şi să scoată în relief… La Chardonnay este (fără nicio exagerare) exact ca-n replicile dintr-o reclamă (la produse lactate): prea acru, prea dulce, prea aspru, prea intens, prea astringent… prea bun! Depinde de gust!

Poate tocmai rafinamentul său aparte, poate faptul că a trecut şi prin barique, ceea ce îi conferă o notă mai sofisticată, mai complexă, ce trebuie descoperită, înţeleasă şi acceptată la un vin alb, fac din Chardonnay un vin mai deosebit ce va cuceri pe mulţi, cu certitudine. Asta dacă şi vinificatorul a reuşit să traspună această nobleţe aparte în vin …

Mai e mult de lucru şi mai ales de convins  audienţa în acest sens!

Revenind la vinul nostru de astăzi, Domeniile Sâmbureşti au produs un Chardonnay ca la carte, sub denumirea de Chateau Valvis, un private reserve, sec, baricat, producţie a anului 2010, ce se aseamănă perfect cu unele dintre suratele originare din Franţa.

Un vin surprinzător, cuceritor, ce îşi etalează radios culoarea sa de un galben intens, auriu, limpede, plăcut.

Nasul său debutează direct, cu arome calde de lemn de stejar, mix de note florale de vară şi urme discrete de citrice şi pepene galben.

Gustul său debutează cu un atac direct, plin de prospeţime, cu note fume de strugure, coajă de pepene verde şi urme discrete, caracteristice, de baton de vanilie.

Pare o combinaţie ameţitoare între complexitate şi prospeţime, alternând cu note onctuoase, rotunde, pline, condimentate pe alocuri cu arome de sâmburi de migdale, cu un alcool aproape insesizabil (13%), ce s-a integrat perfect.

Este un vin atrăgător, expresiv, opulent, ce impresionează de la prima degustare, un vin pe care vei dori să-l reîntâlneşti, alături de prieteni şi de cei dragi, prezentându-l ca atare, bineînţeles bine răcit, la 6 – 10 grade C.

Vinul poate fi asociat cu o multitudine de preparate cum ar fi: salate amărui (mai astringente, cum ar fi cea de rucola),  peşte (şi aici amintim somon, anşoa, sardine, hering, chiar şi  macrou – acesta fiind gras),  scoici, homari, crabi, creveţi cu lămâie, peşte afumat, caviar, brânzeturi, mâncăruri de pui cu sosuri albe, fructe de mare, preparate murate (măsline, capere), suncă, brânzeturi gen Feta,  sosuri acide, albe sau roşii  (pe bază de muştar, lămâie, oţet balsamic), chiar şi la unele deserturi (nu foarte dulci).

Noi vom continua în viitor cu pledoaria noastră pentru vinurile Chardonnay, atât produse în România cât şi pentru cele produse în lumea întreagă, invitându-vă şi pe dumneavoastră să îndrăzniţi să descoperiţi, să experimentaţi şi să comparaţi acest “mic univers” al aromelor Chardonnay, împreună cu  asocierile sale culinare. Îndrăzniţi şi vă veţi convinge!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *