May 22, 2013

0 Comentarii

Concurs Internaţional de Vinuri la Bucureşti

Concurs Internaţional de Vinuri la Bucureşti

International Wine Contest Bucharest (IWCB 2013),  ce se va desfasura intre 23-26 mai a.c., a ajuns deja la cea de-a zecea ediţie a evenimentului. Concursul Internaţional de Vinuri Bucureşti 2013 este organizat la iniţiativa Oficiului Naţional al Viei şi Produselor Viti-Vinicole (O.N.V.P.V.), de către S.C. A.S.E.R. Consulting& Management SRL, în parteneriat cu Asociaţia Degustătorilor Autorizaţi din România (A.D.A.R.), sub patronajul Organizaţiei Internaţionale a Viei şi Vinului (O.I.V.). La competiţie vor participa 45 de ţări producătoare şi consumatoare de vin din lume.

Concursul este organizat în conformitate cu Normele concursurilor internaţionale de vinuri, elaborate de O.I.V., iar aprecierea probelor va fi făcută de un juriu internaţional, ai cărui membri sunt recunoscuţi prin experienţa şi profesionalismul lor. Anul acesta, IWCB vine cu o serie importantă de noutăţi, una dintre ele fiind instituirea unui Premiu pentru Presă, pentru cea mai bună susţinere media. iwcb 01

Afişarea rezultatelor se va face în 30 mai, iar festivitatea de decernare a premiilor va avea loc în 2 iunie. Unul dintre cei implicaţi în organizarea evenimentului este Cătălin Păduraru, cunoscut publicist şi promotor al vinului românesc. Locul de desfasurare a IWCB 2013 va fi in centrul Bucurestiului, la Biblioteca Nationala.

           Condițiile concursului:

  • Toate vinurile înscrise în concurs trebuie să fie destinate vânzării şi trebuie să provină dintr-un lot omogen, la discreţia organizatorului, de minim 1000 de litri
  • 30% din probele prezentate trebuie să provină din afara graniţelor României
  • Fiecare juriu de degustare va fi format din 5 membri, din care minim 3 vor reprezenta ţări străine, iar ceilalţi 2 vor reprezenta România.

          Beneficiile pe care le aduce sectorului viti-vinicol:

  • Asigură vizibilitate vinurilor româneşti de calitate în competiţie cu vinurile din străinătate
  • Pe lângă Diplome şi Trofee se atribuie însemne autoadezive pentru sticle, atragând atenţia publicului asupra vinurilor validate de un juriu internaţionalIWCB 02
  • Concursul potenţează influenţa României în această zonă a Europei
  • Prin popularizarea rezultatelor şi activităţile complementare se instituie un cadru coerent pentru informarea consumatorului şi creşterea standardelor de calitate
  • Invitaţii din străinătate sunt şi jurnalişti de vin care duc mesajul României viticole in afara graniţelor, pe pieţe importante, în congruenţă cu mesajele preluate de Partenerii Media din întreaga lume (Global Wine & Spirits, Cru Magazine).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *