Concurs

Clubul De Vinuri Vademecum Te Premiază

Ideea Clubului de vinuri Vademecum a apărut din dorința de a împărtăși pasionaților și celor care doresc să deslușească tainele degustării, arta, cultura și civilizația vinului, pornind împreună într-o călătorie fascinantă, plină de mister, farmec și savoare, experimentând, cunoscând modul de servire și degustare a vinurilor și al asocierilor cu preparate culinare rafinate.

Recent, împreună cu un producător de vinuri din zona Vrancea (Casa Panciu), Clubul de vinuri Vademecum a lansat un vin private label, numit sugestiv Vademecum, în două variante, alb (Fetească Regală) și roșu (Fetească Neagră). Dorind să petrecem alături de dumneavoastră cu ocazia sărbătorilor de iarnă, Oenolog.ro, Casa Panciu și restaurantul Rossetya vă invită să participați la un concurs. Vademecum rosu

Premiile constau în 2 cutii cu 6 sticle fiecare, ce conțin vinurile din gama Vademecum – Fetească Regală 2013 și Fetească Neagră 2013, potrivite pentru a vă bucura împreună cu cei dragi dumneavoastră.

Pentru a câștiga unul dintre cele două premii trebuie să dați share pe Facebook acestui articol și să răspundeți la întrebarea „Care este conceptul Clubului de vinuri Vademecum”. Mai multe detalii despre găsiți pe site-ul oenolog.ro. Răspunsul dumneavoastră îl veți posta în rubrica comment, din finalul acestui articol, împreună cu datele dumneavoastră de contact: numele, prenumele și obligatoriu link-ul paginii proprii de Facebook.

Concursul se adresează persoanelor cu vârsta de 18 ani împliniţi (exclusiv participanților din București) și se desfăşoară în perioada 18 – 21.12.2014. Cei doi câștigători se vor desemna prin tragere la sorţi cu ajutorul aplicaţiei random.org și vor fi anunțați în data de 22.12.2014.

vademecum masaDar de sunt cluburile de vinuri? Acestea sunt o extinsie culturală modernă a artei şi civilizaţiei vinului, fiind concepute pentru a furniza membrilor săi concepte gastronomice şi asocieri culinare rafinate, alături de vinurile propuse spre degustare, totodată oferind periodic sticle de vin la preţuri promoţionale, vizite la crame sau târguri de vinuri precum şi la evenimentele asociate. Există cluburi ale entuziaştilor de vinuri orientate pe o mare varietate tematică: cluburi de vin roşu, cluburi de vin alb, cluburi de vinuri internaţionale, cluburi de Champagne şi lista poate continua.

Clubul de vinuri Vademecum, înființat în București acum doi ani, oferă membrilor săi seri tematice şi un mod unic de a explora o varietate de vinuri atent selecționate, în compania unor preparate gourmet.

Din dorinţa de a extinde orizonturile de cunoaştere ale membrilor săi, se propune, în timp, trecerea în revistă a tuturor soiurilor de vinuri, a principalelor regiuni viticole şi a vinurilor provenite de la cei mai importanţi producători români precum şi din majoritatea ţărilor cu tradiţie viticolă.Feteasca Regala Vademecum Sub egida Clubului de vinuri Vademecum se încurajează acumularea unor cunoştinţe solide despre vinuri şi mai ales dezvoltarea abilităţilor de degustare ale membrilor săi.

Sesiunile de degustare se desfășoară lunar, la restaurantul Rossetya din București, existând mai multe serii ale pasionaților de vinuri (pe diferite niveluri, de la începători la avansați). Pentru a participa și a cunoaște acestă lume fascinantă a vinului, pentru înscrieri, puteți lua legătura cu dl. Cristian Grigore (tel. 0740.028.229). Următoarele sesiuni se vor desfășura începând cu luna ianuarie 2015.

8 Comentarii

8 Comments

Lasa un raspuns

Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Înapoi